Peste 5.450 de Alerte la Produse Alimentare cu Risc și 1,5 Milioane de Decese Anual Cauzate de Alimente Nesigure – De Ziua Mondială a Siguranței Alimentelor, Fii Informat cu InfoCons !

Peste 5.450 de Alerte la Produse Alimentare cu Risc și 1,5 Milioane de Decese Anual Cauzate de Alimente Nesigure – De Ziua Mondială a Siguranței Alimentelor, Fii Informat cu InfoCons !

Peste 5.450 de Alerte la Produse Alimentare cu Risc și 1,5 Milioane de Decese Anual Cauzate de Alimente Nesigure – De Ziua Mondială a Siguranței Alimentelor, Fii Informat cu InfoCons!

În fiecare an, la 7 iunie, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentelor, inițiată de Organizația Națiunilor Unite și coordonată împreună de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Scopul zilei este atragerea atenției asupra prevenirii, detectării și gestionării riscurilor de origine alimentară, pe întreg lanțul „de la fermă la furculiță”.

Tema din acest an, „De la date la soluții – alimente sigure pretutindeni” („From burden to solutions – safe food everywhere”), pune accent pe modul în care datele privind îmbolnăvirile și decesele pot ghida acțiuni concrete și eficiente. Mesajul central al campaniei este că nimeni nu ar trebui să se îmbolnăvească din cauza alimentelor, iar bolile de origine alimentară sunt, în mare măsură, prevenibile.

ATENȚIE! În ultimul an au fost identificate peste 5450 Alerte privind produse alimentare cu diferite tipuri de risc pentru consumatori, informații disponibile prin intermediul Soluției Europene de Protecția Consumatorilor InfoCons.

Printre categoriile de produse alimentare semnalate cel mai frecvent se regăsesc fructele și legumele, nucile, semințele și produsele derivate, suplimentele alimentare și alimentele îmbogățite, carnea de pasăre și produsele din carne de pasăre, cerealele și produsele de panificație, ierburile și condimentele, carnea și produsele din carne, peștele și produsele derivate, dulciurile, laptele și produsele lactate, cacao, cafeaua și ceaiul, preparatele alimentare și gustările, crustaceele și moluștele, precum și numeroase alte categorii de produse destinate consumului alimentar.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Meniurile Happy Meal de la McDonald’s cu până la 643 de calorii / kcal ? Alegi bine , mănânci bine cu InfoCons !

Care este impactul alimentelor nesigure asupra sănătății populației la nivel global?

Potrivit informațiilor publicate de Organizația Mondială a Sănătății privind siguranța alimentelor, alimentele nesigure – care conțin bacterii, virusuri, paraziți sau substanțe chimice dăunătoare – provoacă peste 200 de boli. Dimensiunea fenomenului la nivel global este următoarea:

Povara globală a bolilor de origine alimentară

Se estimează că aproximativ 866 de milioane de persoane – aproape 1 din 9 oameni la nivel mondial – se îmbolnăvesc anual după consumul de alimente contaminate, iar 1,5 milioane își pierd viața în fiecare an. La nivel global, bolile de origine alimentară generează pierderi economice estimate la aproximativ 310 miliarde de dolari anual, prin scăderea productivității și impactul asupra sănătății populației.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Ultima zi de înscriere la examenul de Bacalaureat 2026 ! Fii informat cu InfoCons despre calendarul examenului

Impactul asupra copiilor

Impactul bolilor asociate alimentelor nesigure afectează în mod disproporționat grupurile vulnerabile, în special copiii mici.

Deși copiii cu vârsta sub 5 ani reprezintă doar aproximativ 9% din populația globală, aceștia suportă aproape o treime din totalul cazurilor de boli de origine alimentară și prezintă un risc de îmbolnăvire de aproape trei ori mai mare decât copiii mai mari și adulții. Potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în anul 2021 s-au înregistrat aproximativ 143.000 de decese în rândul copiilor sub 5 ani asociate alimentelor nesigure și bolilor de origine alimentară.

Siguranța alimentară, nutriția și securitatea alimentară sunt strâns legate între ele, iar protejarea celor mai mici depinde de măsuri eficiente de prevenire, control și educație pe întregul lanț alimentar, de la producție și procesare până la consum.

Recomandări InfoCons pentru consumatori privind reducerea risipei alimentare

Siguranța alimentelor și reducerea risipei alimentare merg împreună: depozitarea și manipularea corectă a alimentelor mențin produsele în condiții sigure mai mult timp și, în același timp, reduc cantitatea de mâncare aruncată. La nivel global, doar în 2022 au fost irosite aproximativ 1 miliard de tone de alimente, adică aproape un sfert din totalul disponibil pentru consum. Iată câteva recomandări practice:

  • Planifică cumpărăturile și mesele. Întocmește o listă, verifică stocul existent (frigider, congelator, cămară) și evită achizițiile duble, mai ales la produsele perisabile.
  • Estimează corect porțiile. Calculează cantitățile în funcție de numărul de persoane, pentru a evita prepararea în exces.
  • Depozitează corect alimentele. Folosește recipiente din sticlă sau oțel inoxidabil, nu ține legumele și fructele în pungi de plastic închise etanș și etichetează produsele din congelator.
  • Citește eticheta și distinge termenele. „A se consuma până la…” indică o limită de siguranță (produse perisabile – carne, pește, salate), în timp ce „A se consuma de preferință înainte de…” se referă la calitate. Aproximativ 40% dintre cetățenii europeni confundă cele două mențiuni.
  • Refolosește resturile în siguranță. Consumă resturile în zilele imediat următoare, păstrându-le la temperaturi corespunzătoare, și integrează-le în mese noi.
  • Compostează ce nu poate fi consumat. Resturile organice care nu mai pot fi folosite pot fi transformate în compost, o soluție utilă pentru sol.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – România și Țările Mercosur în 2025 : Importuri , Exporturi , Categorii de Produse și Alerte de Neconformitate prin Soluția InfoCons

Contribuția Soluției de Protecția Consumatorilor InfoCons la reducerea risipei alimentare

InfoCons pune la dispoziția consumatorilor Soluția Gratuită de Protecția Consumatorilor InfoCons, un instrument care facilitează accesul rapid la informații despre produse și susține luarea unor decizii informate în procesul de cumpărare și consum.

Prin intermediul Soluției de Protecția Consumatorilor InfoCons, consumatorii pot:

  • Scana codul de bare al produselor și consulta informații dintr-o bază de date cu peste 3,5 milioane de produse privind ingredientele, aditivii alimentari, alergenii, precum și conținutul de zahăr, sare și calorii;
  • Compara simultan până la 10 produse alimentare pentru a realiza alegeri informate înainte de achiziție;
  • Utiliza secțiunea „Produse Salvate” pentru organizarea cumpărăturilor, planificarea meselor și gestionarea eficientă a consumului alimentar;
  • Verifica în timp real Alertele privind produsele alimentare și nealimentare retrase sau notificate la nivel european;
  • Personaliza informațiile afișate în funcție de propriile preferințe și necesități alimentare.

În contextul Zilei Mondiale a Siguranței Alimentelor, accesul la informații corecte și actualizate contribuie la adoptarea unor obiceiuri de consum responsabile, la reducerea risipei alimentare și la creșterea nivelului de protecție a consumatorilor.

 

Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și