Muștar marcă proprie, ce conține?! până la 16,3 grame de zaharuri și doar 16,3% boabe de muștar în compoziție

Mustar infocons

InfoCons a realizat un studiu pe baza produselor tip muștar marcă proprie ce se regăsesc pe piața din România.

39 de produse au făcut obiectul studiului. Aceste produse provin de la următorii producători/distribuitori:

  • România Hypermarche SA
  • Carrefour România SA
  • Lidl Discount SRL
  • Auchan România SA
  • C. Profi Rom Food S.R.L.
  • Selgros Cash&Carry SRL
  • Mega Image S.R.L.â
  • Rewe Romania S.R.L.

 

Ca urmare a centralizării informațiilor au rezultat următoare:

Din punct de vedere al ingredientului principal (boabe de muștar/semințe de muștar sau făină de muștar) din compoziție:

  • Boabe de muștar/semințe de muștar într-o proporție cuprinsă între 16,3% și 30%  din compoziție
  • Faină de muștar într-o proporție cuprinsă între 19% și 20% din compoziție

Din punct de vedere al menționării provenienței ingredientului principal:

-23% NU menționează proveniența ingredientului principal.

Conform datelor culese, 23% din produsele studiate, nu menționează proveniența ingredientului principal, în conformitate cu regulamentul 1169/2011. În ceea ce privește produsele alimentare, trebuie puse în aplicare normele de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență a ingredientului primar. În articolul 26, aliniatul 1 se precizează stabilirea normelor generale și cerințelor „privind indicarea țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare, care se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor specifice ale Uniunii”.

De asemenea „Articolul 26 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 impune indicarea țării de origine sau a locului de proveniență în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar final în cauză, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera în alt fel că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență. Articolul menționat urmărește să prevină indicarea unor informații înșelătoare referitoare la produsele alimentare care implică o anumită origine a unui produs alimentar când, de fapt, originea sa reală este diferită.”

Din punct de vedere al ingredientului folosit în cea mai mare cantitate în compoziția muștarului marcă proprie:

  • 97,43% au drept ingredient principal apa; 

Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiți în mustar:

  • 97,43% din produse au în compoziție E-uri (aditivi alimentari);

Numericul de aditivi alimentari variază între 0–4 :

  • 15,38% din produse au în compoziție 4 E-uri;
  • 23,07% din produse au în compoziție 3 E-uri;
  • 43,58% din produse au în compoziție 2 E-uri;
  • 15,38% din produse au în compoziție 1 E ;
  • 2,57% din produse nu au în compoziție E-uri;

Din punct de vedere al tipurilor de aditivi alimentari regăsiți frecvent în muștarul marcă proprie situația se prezintă astfel:

  • 48,71% dintre produsele studiate au avut în componență caroteni/beta-caroten (E160a);
  • 46,15% dintre produsele studiate au avut în componență riboflavină (E101);
  • 38,46% dintre produsele studiate au avut în componență acid acetic (E260)

 

E-uri Nr. de produse în care acestea sunt prezente
E160a caroteni/beta-caroten 19 (48.71%)
E101 Riboflavină 18 (46,15%)
E260 Acid acetic 15 (38,46%)
E415 Guma Xantan 7 (17,94%)
E224 Sulfit de potasiu 6 (15.38%)
E330 Acid Citric 6(15,38%)
E211 Benzoat de sodiu 6(15,38%)
E202 Sorbat de potasiu 6 (15,38%)
E950 Acesulfam de potasiu 5 (12,82%)
E150a Caramel simplu 3 (0.76%)
E415 1 (0,25%)
E954 Zaharina sodica 3 (3.89%)
E150c Caramel amoniacal 1 (1.29%)
E508 Clorura de potasiu 1 (1.29%)
E270 Acid lactic 1 (1.29%)

 

Din punct de vedere al informațiilor nutriționale regăsite în muștarul marcă proprie:

Toate produsele studiate au avut pe etichetă informațiile nutriționale per 100g produs.

  • Valoarea energetică este cuprinsa între 23 kcal și 245 kcal.
  • Cantitatea de grăsimi variază între 3g și 23,6g.
  • Cantitatea acizilor grași saturați este cuprinsă între 0.2g și 0.9g.
  • Cantitatea de proteină se situează între 3g și 7.5g pentru produsele studiate.
  • Cantitatea de glucide se situează între 2.1g și 20,9g.

Din punct de vedere al cantității de sare și zaharuri:

  • Cantitatea de zaharuri este cuprinsă între  1,2g și 16,33g.
  • Cantitatea de sare este cuprinsă între 1,1g și 6,5g

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 2.5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul de consum global al sării ar scădea până la cantitatea recomandată de 5 grame/zi.

Cum poți afla toate informațiile de pe etichetele produselor într-o fracțiune de secundă?

Descarcă GRATUIT aplicația InfoCons și află numericul de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare și numărul de calorii din produsele scanate. Dacă ești la cumpărături sau acasa, scanează eticheta produselor pe care vrei să le consumi, pentru a afla tot ce trebuie să știi despre produsele respective.

Aplicația este disponibilă atât pentru IOS, cât și pentru ANDROID, AICI.

 

Sorin Mierlea„Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă trebuie să fim atenți de unde, ce și cum cumpărăm. Dacă nu suntem atenți la informațiile de pe etichetă, uneori produsele achiziționate ne pot pune în pericol sănătatea! Citiți informațiile de pe etichetă, termenul de valabilitate, modalitatea de depozitare, modul de utilizare! Păstrați bonul fiscal, dacă va fi nevoie să depuneți o reclamație! Și nu uitați: ingredientele sunt menționate în ordine descrescătoare, astfel primul ingredient este în cantitatea cea mai mare. InfoCons este alături de tine, 0219615!Ia atitudine! ’’

Sorin Mierlea- Președinte InfoCons

Preluări Media:

Capital:

  • https://www.capital.ro/nu-mai-cumparati-acest-mustar-din-supermarket-este-cea-mai-mare-otrava-socant-ce-contine.html

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal