Modulul național specializat de stingere a incendiilor de pădure continuă misiunile de protecție în departamentul Var , Franța – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Modulul național specializat de stingere a incendiilor de pădure continuă misiunile de protecție în departamentul Var , Franța – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

În cursul zilei de ieri, 29 iulie, modulul național specializat de stingere a incendiilor de pădure a fost dislocat în apropierea localității Brignoles, în departamentul Var, pentru executarea unei misiuni de protecție a unui ansamblu de locuințe amenințat de incendiul de pădure aflat în evoluție.

 

În baza misiunilor stabilite de autoritățile franceze, modulul românesc și-a continuat activitatea și pe timpul nopții, desfășurând misiuni de patrulare și monitorizare în sectorul repartizat.

Totodată, pompierii au intervenit pentru identificarea și stingerea focarelor active, împiedicând extinderea incendiului și contribuind la protejarea zonei aflate în responsabilitate.

Autospecialele de stingere au fost dispuse pe aliniamentul de apărare stabilit, iar autocisterna de mare capacitate, cu un volum de 30.000 de litri, a fost amplasată la aproximativ un kilometru de dispozitivul de intervenție, într-o poziție care a permis alimentarea rapidă cu apă a autospecialelor, în funcție de necesitățile operative.

În dimineața zilei de 30 iulie, incendiul de pădure continuă să se manifeste în apropierea localității Brignoles, iar evoluția acestuia este monitorizată permanent de autoritățile franceze.

Modulul românesc acționează integrat în dispozitivul operativ coordonat de acestea, îndeplinindu-și misiunile în sectorul de responsabilitate repartizat. La acest moment, întregul personal și tehnica de intervenție sunt complet operaționale, fiind pregătite să acționeze în funcție de evoluția situației operative și de solicitările autorităților franceze.

 

Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal