Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

 

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.

           

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cea mai mare pondere a misiunilor la care au acționat salvatorii o reprezintă cazurile de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical aproape 4.000 de persoane aflate în dificultate.

 

Totodată, pompierii au desfășurat aproximativ 600 de misiuni destinate protejării comunităților și bunurilor acestora.

 

În aceeași perioadă, salvatorii au intervenit pentru stingerea a mai mult de 175 de incendii produse în diferite zone ale țării, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la vecinătăți și să reducă pierderile materiale.

 

Totodată, în ultimele trei zile, o atenție deosebită a fost acordată intervențiilor în urma accidentelor rutiere. Astfel, echipajele de descarcerare au intervenit în 24 de cazuri, pentru extragerea persoanelor blocate în autoturisme, ca urmare a producerii unor accidente rutiere.

 

În perioada analizată, pe durata misiunilor desfășurate în sprijinul semenilor, datorită răspunsului eficient furnizat de către pompierii militari, peste 100 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.

 

În plus, pentru protecția populației, în acest sfârșit de săptămână au fost transmise 30 de mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase.

 

Aflați cum să reacționați corect în situații de urgență și fiți pregătiți să acționați eficient pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur! O informare corectă și o atitudine responsabilă pot face diferența între un eveniment minor și o tragedie.

 

Pentru a vă familiariza cu măsurile și comportamentele potrivite în diverse situații, accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro. Aici veți găsi ghiduri detaliate, materiale educative și recomandări practice despre cum să vă protejați, cum să oferiți primul ajutor și cum să acționați calm și eficient în momentele dificile.

 

De asemenea, aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, vă oferă informații actualizate despre tipurile de riscuri, alerte în timp real, sfaturi utile și instrucțiuni pas cu pas pentru gestionarea diferitelor situații de urgență.

Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și