Miscarea de Protectia Consumatorilor a semnat un Protocol de Colaborare cu APRIL, in beneficiul consumatorilor

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea   Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons a incheiat un Protocol de Colaborare cu Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui – APRIL, ce are ca obiect consultarea si sustinerea reciproca in initierea si derularea de Programe si Campanii de Educare si Informare a Consumatorilor cu privire la produsele lactate comercializate pe piata romaneasca.

APRIL este unica asociatie reprezentativa la nivel national, cuprinzand un numar de 37 de membri dintre care 32 procesatori de lapte (top 40 Cifra de afaceri din cei 177 procesatori lapte din Romania) si 5 companii din domenii conexe. Membrii APRIL proceseaza peste 76% din laptele materie prima din Romania.

InfoCons – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Prin semnarea protocolului, cele doua organizatii confirma o colaborare indelungata si se angajeaza institutional sa o dezvolte pe multiple planuri, in beneficiul progresului economic si social al tarii, punand in centrul preocuparilor interesele consumatorilor din Romania.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal