Minorii care comit crime : dincolo de șoc și demonizare – InfoCons – Școala fără frică
Când copilăria devine o tragedie
Crimele comise de minori provoacă un șoc profund în societate. Reacția publică oscilează între demonizare și minimalizarea responsabilității. Ambele sunt insuficiente.
Un minor poate fi autorul unei fapte devastatoare și, simultan, o persoană în dezvoltare la care intervenția educativă poate avea efect. Înțelegerea nu înseamnă o scuză, cum nici răspunderea nu exclude prevenția. Ele ne obligă să ne confruntăm cu o întrebare dificilă: cum poate un copil sau un adolescent să ajungă să ia viața unui alt om?
În fața unor asemenea tragedii, reacția publică oscilează între două extreme. Prima este demonizarea minorului, considerat un monstru fără posibilitatea de a mai fi înțeles sau recuperat. A doua este minimalizarea responsabilității, autorul fiind prezentat exclusiv ca o victimă a mediului. Ambele abordări sunt insuficiente.
Un minor poate fi simultan o persoană vulnerabilă, cu un trecut dificil, și autorul unei fapte extrem de grave pentru care trebuie să răspundă.
Nu există o singură cauză a criminalității juvenile
Delincvența juvenilă este un fenomen complex. Ea poate apărea prin combinarea mai multor factori: experiențe de abuz sau neglijare, expunere la violență domestică, lipsa supravegherii parentale, anturaje delincvente, abandon școlar, consum de substanțe, dificultăți de reglare emoțională, impulsivitate, respingere socială, absenteism și lipsa unor relații protectoare cu adulții.
Acești factori nu sunt explicații determinante. Majoritatea copiilor expuși unor dificultăți nu comit crime. Factorii de risc indică probabilități și nevoi de intervenție, nu un destin predestinat.
De ce unii adolescenți devin extrem de agresivi?
Un adolescent poate ajunge să perceapă violența ca pe o modalitate de a obține respect, control sau statut. În unele grupuri, agresivitatea este recompensată. Cel care amenință, umilește sau lovește poate fi admirat, iar cel care refuză să participe poate fi ridiculizat.
În alte situații, violența poate apărea pe fondul conflictelor escaladate, impulsivității, consumului de substanțe sau unor comportamente antisociale persistente.
Există și cazuri în care agresiunea este deliberată, planificată și orientată spre un anumit rezultat. Aceste diferențe sunt esențiale pentru evaluarea psihologică și intervenția juridică.
Violența domestică în România : epidemia ascunsă din spatele ușilor – InfoCons – Școala fără frică
Traiectorii diferite
Unele comportamente problematice sunt temporare și se reduc odată cu maturizarea. Altele sunt persistente, încep devreme și se asociază cu multiple dificultăți.
O reacție impulsivă la conflict nu trebuie tratată identic cu violența repetată, planificată sau instrumentală. Evaluarea trebuie să analizeze istoricul, contextul, motivația, gravitatea, victimele, riscul de repetare și factorii protectori
Empatie, justificare și dezangajarea morală
Un mecanism important este dezangajarea morală. În anumite grupuri, agresiunea este justificată prin formule precum „o merita”, „toți fac asta”, „nu a fost chiar atât de grav” sau „nu este responsabilitatea mea”, „el a început el” sau „era doar o glumă”. Prin astfel de justificări, agresorul își reduce percepția asupra gravității faptei și asupra suferinței victimei. Descrierea comportamentului și a nevoilor, precum și eticheta „copil rău”, face posibilă blocarea intervenției.
Rolul internetului
Internetul nu produce automat criminalitate, însă poate amplifica anumite comportamente. Agresiunile filmate, umilirea victimelor, distribuirea imaginilor cu bătăi și provocările violente pot transforma suferința într-un spectacol. Când un adolescent primește atenție și admirație pentru agresivitate, comportamentul poate deveni o sursă de statut social.
De ce pedeapsa singură nu este suficientă?
Pedeapsa poate avea un rol legitim de responsabilizare și protecție a societății. Dar dacă minorul se întoarce în același mediu, cu aceleași anturaje, aceleași dependențe și aceleași modele comportamentale, riscul poate rămâne ridicat.
Intervenția eficientă trebuie să includă evaluare psihologică și criminologică, educație, formare profesională, intervenții asupra comportamentului agresiv, dezvoltarea empatiei și controlului impulsurilor, implicarea familiei atunci când este sigură și sprijin după reintegrare.
O crimă comisă de un minor, pe lângă că este o tragedie individuală, este și un semnal despre vulnerabilități pe care societatea poate să le fi ignorat. Nu putem preveni toate crimele, dar putem identifica mai devreme unele situații în care violența devine persistentă și periculoasă. Responsabilitatea pentru fapta comisă și responsabilitatea societății de a preveni următoarea tragedie trebuie să existe simultan.
Justiție juvenilă
Regimul juridic românesc diferențiază răspunderea minorilor în funcție de vârstă și condițiile legii. Pragurile, măsurile și sancțiunile trebuie verificate în forma actualizată a Codului penal înainte de publicare. Principiile justiției juvenile includ interesul superior al copilului, proporționalitatea, protecția societății, responsabilizarea și reintegrarea.
Pentru fapte grave, siguranța publică și drepturile victimelor sunt esențiale.
Scenariu și prevenție
Un adolescent cu absenteism și agresiuni minore este sancționat repetat, fără evaluare. Familia este instabilă, iar grupul normalizează violența. Un incident escaladează. Scenariul nu afirmă că evoluția era inevitabilă; arată puncte de intervenție: mentor, evaluare, sprijin familial, plan școlar, monitorizare și măsuri proporționale.
Politica trebuie să urmărească recidiva, reintegrarea și siguranța, nu doar numărul sancțiunilor.
Semnătura : Colonel (r) Cătălin-Gabriel Butoi-Puţ
