Liviu Hopârtean : Viitorul aparține celor care au toate răspunsurile sau celor care au curajul să pună întrebările potrivite ?
Am creat prima școală privată din România, Școala FEG, și prima școală românească din Belgia, Școala Arthis, atunci când noțiunea de școală privată era doar o utopie. De atunci, predau și învăț în două lumi și în două sisteme de învățământ. Le-am cunoscut pe amândouă din interior și am descoperit că, în ciuda marilor diferențe, ele se aseamănă mai mult decât aș fi crezut.
În sistemul belgian am predat douăzeci și cinci de ani. Nu se pune preț pe clasamente și premii, ci pe colaborare și cooperare. Nu spui niciodată unui elev că este ultimul din clasă, pentru că elevul acela poate să parcurgă doi ani de studiu într-un singur an sau poate intra la facultate fără să-și fi terminat liceul. Este un sistem conceput să ofere fiecăruia o soluție potrivită, nu un verdict.
Sistemul românesc, cel în care m-am format, funcționează invers: memorie, competiție, premii, burse, olimpiade. Fiecare copil învață foarte repede că există un loc al lui în clasament și că acel loc spune cine este el.
Dacă analizăm ambele sisteme de învățământ, cel din Belgia, bazat pe colaborare, și cel din România, bazat pe competiție, constatăm că ambele au început să rămână în urmă. Nu pentru că ar fi fost greșite, ci pentru că au fost proiectate pentru o lume care se mișca încet, în timp ce lumea de astăzi avansează în fugă.
Cei care au elaborat politicile educaționale de astăzi le-au conceput acum douăzeci-treizeci de ani, pentru o lume în care informația era rară și greu de găsit.
Întreaga școală pe care am construit-o se bazează pe un principiu care astăzi nu mai este valabil: cineva deține cunoștințele, iar altcineva trebuie să le primească.
Astăzi, orice elev are în buzunar, într-un aparat mai mic decât palma, o bibliotecă mai mare decât cea în care am învățat eu. Cât ai clipi din ochi, ai răspunsul la orice întrebare.
Și atunci apare întrebarea pe care și-o pun deopotrivă părinții și copiii: ce îi mai rămâne școlii de făcut?
Nu să-i învețe pe elevi să țină minte mai mult, nu să le dea teste mai grele și nici să-i învețe să fie mai rapizi decât mașinile în activitățile pe care acestea le realizează deja foarte repede. Căci automatizarea este doar primul val. Nu ne face doar muncile manuale mai rapide, ci ne accelerează și gândirea.
Ceea ce pierdem astăzi, când totul se mișcă repede, este faptul că, atunci când lăsăm tot ceea ce gândim pe seama unui lucru fără viață, fără copii, fără părinți, fără casă, un lucru care nu se simte responsabil pentru nimeni, pierdem țesutul social și relația umană.
Cum va răspunde școala la provocarea inteligenței artificiale (AI)?
Oare educația de mâine are nevoie de mai multe răspunsuri corecte sau are nevoie de mai multe întrebări riscante?
Cele două sisteme școlare, cel românesc și cel belgian, au ceva fundamental în comun: sunt concepute pentru a fi urmate, nu pentru a fi puse la îndoială. Copiii învață regulile și sunt rareori întrebați de ce există acestea.
Dacă „faci bine pe unde treci”, nu este nevoie să schimbi sistemul pentru a schimba destinele celor pe care îi ai în fața ta.
Pentru că viitorul nu va aparține celor care au toate răspunsurile, ci celor care au curajul să pună întrebările potrivite.
Liviu Hopârtean
Bruxelles, 12 octombrie 2026
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare


















