Linie telefonică de informare și consiliere, lansată în cadrul proiectului „ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!”

Linie telefonică de informare și consiliere, lansată în cadrul proiectului „ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!”

Linia telefonică de informare și consiliere, lansată în cadrul proiectului „ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!”

Asociația InfoCons pune la dispoziția tinerilor români din diaspora și a familiilor acestora o linie telefonică dedicată informării și consilierii privind oportunitățile de studiu în România, în cadrul proiectului „ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și implementat în perioada 1 august – 30 octombrie 2026.

Linia telefonică de consiliere reprezintă una dintre componentele proiectului ProEduHub, care urmărește facilitarea accesului la informații clare, corecte și accesibile despre sistemul de învățământ superior din România, în special pentru tinerii români cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani și familiile acestora din Italia și Belgia.

Prin intermediul numărului de telefon 021 9615 (număr cu tarif normal în rețeaua fixă Orange Romania Communication S.A.), disponibil de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–17:00 (ora României), tinerii români din diaspora și familiile acestora pot solicita informații și îndrumare privind oportunitățile de studiu în România, condițiile de admitere, recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate și alte aspecte relevante pentru continuarea parcursului educațional în România.

Serviciul de consiliere este conceput pentru a sprijini tinerii și familiile acestora în identificarea informațiilor necesare pentru luarea unei decizii informate, inclusiv cu privire la:

  • universitățile din România și programele de studii disponibile;
  • condițiile și etapele procesului de admitere;
  • documentele necesare pentru înscriere;
  • recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate;
  • oportunitățile educaționale destinate românilor de pretutindeni;
  • informații privind taxele de școlarizare, bursele și alte facilități pentru studenți;
  • resursele și instituțiile oficiale care pot oferi informații suplimentare.

Linia de consiliere vine în sprijinul tinerilor care iau în considerare continuarea studiilor în România, dar care, locuind în afara țării, pot întâmpina dificultăți în identificarea informațiilor relevante despre sistemul universitar românesc.

ProEduHub își propune să reducă barierele informaționale dintre diaspora și instituțiile de învățământ superior din România, oferind un punct de contact accesibil pentru întrebări și orientare educațională.

Serviciul telefonic completează platforma digitală proeduhub.infocons.ro, care reunește informații despre universități, facultăți, programe de studii și proceduri relevante pentru tinerii români din diaspora.

Persoanele interesate pot transmite solicitări și prin intermediul formularului de consiliere disponibil la adresa: https://proeduhub.infocons.ro/consiliere/

Prin dezvoltarea acestor instrumente de informare și consiliere, proiectul ProEduHub contribuie la consolidarea legăturilor dintre tinerii români din străinătate și mediul universitar din România, sprijinind accesul la educație și promovând oportunitățile de studiu din țară.

Demersurile desfășurate în cadrul proiectului ProEduHub se înscriu în preocuparea constantă a InfoCons pentru promovarea educației și consolidarea legăturilor cu românii de pretutindeni, reflectată și prin inițiativa „Uniți prin Educație – Hai acasă!”, care pun accent pe importanța accesului la educație, informare și păstrarea legăturilor cu România.

Despre proiectul ProEduHub

Proiectul „ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!” este implementat de Asociația InfoCons în perioada 1 august – 30 octombrie 2026, cu o valoare totală aprobată de 151.675 lei, prin Contractul de finanțare nerambursabilă nr. DRP/C/177/29.07.2026.

Proiectul integrează o platformă online dedicată, o linie telefonică de consiliere, materiale informative, campanii de comunicare adresate comunităților românești din diaspora și colaborări cu universități din România, având ca obiectiv facilitarea accesului tinerilor la informații despre oportunitățile educaționale disponibile în țară.

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin Contractul de finanțare nerambursabilă nr. DRP/C/177/29.07.2026.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Imnul proiectului poate fi ascultat mai jos:

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și