Liceul Lazăr, ieri și azi – o9atitudine pentru cultură

La începutul anului 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza înființează cel de-al doilea gimnaziu în limba română din București, numindu-l după fondatorul învățământului în limba română pe teritoriul Țării Românești, Gheorghe Lazăr.

La 20 mai 1890, regele Carol I semnează decretul ce confirmă înființarea liceului, care se mută într-o clădire nouă lângă Cișmigiu, ce îmbină stilul brâncovenesc cu cel neoclasic englez.

După anul 1900, Liceul Lazăr devine unul dintre cele mai importante din țară, fiind la conducerea reformei învățământului cu numeroasele sale reușite: înființarea unui muzeu și a unei bilbioteci, construirea unei săli de sport moderne, crearea unui grup de cercetași, a unui cor și a unei orchestre, etc.

În 1931 este construită o nouă aripă, cu laboratoare, amfiteatru și un bufet la demisol. Elevii liceului au numeroase realizări în această perioadă, în special orchestra și cercul de matematică, acolo unde s-a format și celebrul matematician Dan Barbilian.

Liceul suferă pe perioada stalinistă, numele său fiind schimbat în `Școala medie Nr. 22`. Clădirea este eliberată pentru a face loc unui centru școlar de fete, iar liceul se mută cu totul în spațiul fostului liceu `Spiru Haret`. Mecanicul Gheorghe Dinu ascunde în podul școlii Cartea de Onoare a liceului, salvând-o astfel de la distrugere. În 1955 se ia decizia de a reveni la vechiul nume, și se înființează școlile mixte, băieții fiind astfel întorși în clădirea veche.

Liceul își consolidează poziția în topul instituțiilor de învățământ din România în perioada anilor 1960-1970, reușind să rămână unul dintre cele mai importante licee atât în perioada comunistă, cât și după 1989. De-a lungul timpului, numeroase personalități au trecut pragul liceului `Gheorghe Lazăr`, fiind formate aici și dezvoltându-și calitățile.

Chiar și în ziua de azi, `Gheorghe Lazăr` rămâne unul dintre cele mai bune licee ale țării, nu doar ale Bucureștiului, mândrindu-se cu elevi silitori și dornici de performanță.

Mai multe informații pe centenar.infocons.ro.

Citește și:

– Teatrul Național din Iași, ieri și azi

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal