Lansarea Grupului de Lucru “Adoptă Lacul Plumbuita”

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România şi ai Asociaţiei ‘Bio-Romania’ au lansat în data de 22.07.2009 Grupul de Lucru din cadrul campaniei ‘Adoptă Lacul Plumbuita – Adoptă O 9 Atitudine!’, ale cărui obiective sunt rezolvarea problematicilor constatate în zona lacului.

Masa rotundă a avut loc la CENTRUL INFOEUROPA, situat în Calea Victoriei nr. 88, Sector 1, Bucureşti, în data de 22 Iulie 2009, începând cu ora 10:00. Frecvenţa întâlnirilor se doreşte a fi lunară.

În cadrul acestui Grup de Lucru se vor prezenta soluţii şi propuneri pentru rezolvarea problemelor din zona direct afectată, problema majora fiind lipsa canalizării, drumurile neasfaltate şi nu în ultimul rand probleme sociale şi infracţionale.

La întalnire au participat reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Administraţiea Naţională ‘Apele Române’ – Direcţia Apelor Argeş – Vedea S.G.A. Ilfov-Bucureşti, Poliţia Comunitară a Sectorului 2, A.D.P. Sector 2, Primăria Municipiului Burcureşti, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Inovării, Consiliul Obştesc zona Plumbuita, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului, Camera Deputaţilor – Comisia de Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibrului Ecologic, Direcţia de Sanătate Publică – Municipiul Bucureşti, Sectia 7 de Poliţie, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti, Universitatea Ecologică din Bucureşti, Garda de Mediu, S.C. Manor Center S.R.L., Teatrul Ţăndărică, Mănăstirea Plumbuita (aici puteţi vizualiza lista participanţilor).

Manăstirea Plumbuita, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Bucureşti doreşte să se implice activ prin organizarea de activităţi social – culturale şi educative în folosul comunităţii, cu ocazia împlinirii a 450 de ani de existenţă, eveniment ce va fi celebrat în luna Octombrie 2009.

Descărcaţi de aici minuta întâlnirii, iar de aici prima propunere de  protocol de lucru pentru zona Plumbuita.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal