Intervenții ale pompierilor militari pentru stingerea incendiilor în județul Caraș-Severin – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Intervenții ale pompierilor militari pentru stingerea incendiilor în județul Caraș-Severin – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin acționează în această perioadă pentru gestionarea unor intervenții complexe de stingere a incendiilor în localitățile Băile Herculane și Oțelu Roșu.

 

Băile Herculane

Pentru gestionarea situației din zona Băile Herculane, au fost mobilizate resurse aeriene și terestre. In cazul acestui incendiu, terenul stâncos face ca intervenția pentru stingere sa poată fi realizata doar cu sprijinul elicopterului IGAv.

Oțelu Roșu

În cursul nopții,  s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată ce prezenta risc de propagare la locuințele din apropiere. Suprafața afectată raportată este de aproximativ 4 hectare.

​Pentru localizarea și lichidarea incendiului sunt angrenate următoarele forțe și mijloace:

– ​1 Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă (ASAS) cu 4 militari

– ​2 Autospeciale de Prima Intervenție și Comandă (APIC) cu 10 militari.

Misiunile sunt în desfășurare, iar efectivele de intervenție depun toate eforturile pentru limitarea pagubelor și înlăturarea oricărui pericol pentru populație.

 

ISU CARAȘ – SEVERIN

 

Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal