Informatii despre directiva privind asistenta medicala transfrontaliera

Intră în vigoare directiva privind asistența medicală transfrontalieră

Cetățenii europeni, indiferent unde locuiesc, au dreptul de a alege locul unde doresc să se trateze în UE și de a li se rambursa costurile aferente.  Acest drept este înscris acum în directiva privind asistența medicală transfrontalierăcare intră în vigoare la 25 octombrie 2013, fiind aplicabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

În baza legislației actuale, în cazul în care se îmbolnăvesc în timp ce călătoresc într-un alt stat membru, cetățenii beneficiază de sistemele de asigurări sociale ale țărilor din care provin. Cu toate acestea, în cazul asistenței medicale transfrontaliere planificate, statul membru poate cere ca pacienții să solicite mai întâi o autorizație prealabilă, fiind obligat să acorde autorizația numai în cazul în care pacienții nu pot fi tratați în țara lor de origine într-un termen considerat justificat din punct de vedere medical.

Noua directivă introduce trei schimbări majore privind drepturile pacienților:

În primul rând, cetățenii vor avea dreptul de a alege să primească îngrijiri în sistemul public de sănătate sau în cel privat, oriunde în UE și dreptul de a li se rambursa costul tratamentului.

În al doilea rând, autorizațiile prealabile pentru asistență medicală transfrontalieră vor deveni mai degrabă o excepție decât o regulă.

Nu în ultimul rând, cetățenii vor avea dreptul să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la opțiunile de tratament. Prin urmare, aceștia vor avea dreptul de a primi toate informațiile necesare din partea punctelor de contact naționale, înființate în baza noii directive. De asemenea, cetățenii UE vor putea primi informațiile corespunzătoare direct din partea furnizorilor de asistență medicală.

Pentru a asigura o mai bună transparență în ceea ce privește standardele de calitate și de siguranță în UE, directiva încurajează asistența reciprocă și cooperarea între statele membre, în special privind interoperabilitatea instrumentelor de e-sănătate și utilizarea de evaluări a tehnologiei medicale. De asemenea, directiva facilitează recunoașterea rețetelor medicale în toate statele membre.

Directiva mai prevede dezvoltarea unor rețele europene de referință, pentru a încuraja punerea în comun a cunoștințelor și pentru o utilizare cât mai eficientă a resurselor în asistența medicală ultraspecializată, de exemplu în diagnosticarea și tratarea bolilor rare.

Această directivă reprezintă un progres major pentru cetățenii europeni: pe de o parte, aceștia vor fi în măsură să aibă mai mult control asupra îngrijirilor de sănătate care li se acordă și, pe de altă parte, asociațiile de pacienți vor putea promova standarde mai ridicate de calitate și siguranță în domeniu. Acest lucru nu poate fi decât benefic pentru sistemele noastre de asistență medicală.

Sursa : http://ec.europa.eu/

InfoCons – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal