InfoCons trage un semnal de alarma cu privire la credibilitatea CSALB in randul consumatorilor

În contextul ultimelor problematici cu privire la desemnarea reprezentantului societății civile în Colegiul de Coordonare a Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB), decizie ce se tergiversează, neîncrederea consumatorilor se confirmă, întărind suspiciunile asupra funcționalității acestui organism.

InfoCons considera că acest organism nu funcționează în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene, societatea civilă nefiind reprezentată în acesta.

CSALB este finanțat 100% de către instituțiile financiar bancare, iar în conducere se află un reprezentant al Băncii Naționale a României, având calitatea de Președinte, un reprezentant independent care și-a desfășurat activitatea în cadrul unei instituții financiar bancare, recomandat de către reprezentantul Băncii Naționale a României, și un reprezentant al Asociației Române a Băncilor, organism care nu mai reprezintă sub nicio formă interesele consumatorilor.

InfoCons nu recomandă consumatorilor să apeleze la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar până la remedierea situației actuale.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal