InfoCons te informeaza Parlamentul European deschide drumul spre o mai mare mobilitate profesională în U.E.

Noua lege votată de Parlametul European miercuri, 09 octombrie 2013, introduce un card virtual pentru calificările profesionale, astfel încât doctorii, farmaciștii, arhitecții, printre alte profesii, să poată să se mute și să își practice meseriile în alt stat membru UE. Va fi introdus, de asemenea, un sistem de alertă care să îi împiedice pe cei care au fost interziși de la practică într-un stat membru să își mute activitatea în altul.

Recunoaștere mai rapidă și mai ușoară

Regulile amendate vor permite profesiilor care doresc să accelereze recunoașterea calificărilor membrilor lor de către alt stat UE să opteze pentru cardul european al calificărilor profesionale. Acest card va fi eliberat de statul de origine mai ales pentru perioade scurte de lucru în străinătate și de statul membru de destinație, dacă respectiva persoană își stabilește acolo practica.

Sistemul se va baza pe sistemul electronic actual de schimb de informații între administrațiile statelor membre. Astfel va fi salvat timp, iar procesul de recunoaștere va deveni mai ușor, pentru că profesioniștii vor putea cere statului lor de proveniență să se ocupe de această procedură, spre deosebire de situația actuală, când fiecare individ trebuie să depună o aplicație în statul în care se stabilește. Dacă autoritățile nu vor răspunde unei cereri de recunoaștere în intervalul legal de timp precizat de directivă, se va considera că respectiva calificare a fost recunoscută în mod tacit.

Sistemul de alertă

Un alt obiectiv al directivei este să îi împiedice pe profesioniștii din domeniile sănătății, (medici, asistenți sau chirurgi veterinari, de exemplu), precum și pe cei din domeniile îngrijirii copiilor, care au fost condamnați penal pentru o infracțiune relevantă domeniului de activitate sau sunt

subiect al unei proceduri disciplinare, să își transfere activitatea într-un alt stat membru UE. Toate statele membre UE ar trebui să fie informate despre astfel de condamnări sau decizii disciplinare în termen de trei zile, se arată în text.

Baza de date publică UE pentru profesiile reglementate

În UE există aproximat 800 de profesii reglementate, accesul fiind condiționat de posesia unei calificări specifice sau a unei diplome. Conform actualei Directive privind calificările profesionale, șapte dintre acestea sunt recunoscute automat în UE: doctor, dentist, farmacist, asistent medical, moașă, chirurg veterinar și arhitect.

Pentru a face acest sistem al profesiilor reglementate mai transparent, regulile actualizate vor cere Comisiei să creeze o bază de date publică a acestor profesii care ar putea compila informații primite de la statele membre. La rândul lor, acestea vor trebui să demonstreze că deciziile de a reglementa o anumită profesie sunt proporționale și nu discriminatorii. De exemplu, profesiile de florar și șofer de taxi nu sunt reglementate în momentul de față în toate statele membre.

Noua directivă, adoptată cu 396 de voturi pentru, 37 împotrivă și 31 de abțineri trebuie să fie acum aprobată oficial de statele membre UE.

InfoCons – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.

Sursa : Parlamentul European

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal