InfoCons Protecția Consumatorilor te informează : Women4Cyber România, Community Partner al Bucharest Cybersecurity Conference 2026
Women4Cyber România participă în calitate de Community Partner la Bucharest Cybersecurity Conference 2026 (BCC2026), desfășurată la București în perioada 20–22 octombrie 2026. Asociația este prezentă cu un stand propriu în zona expozițională a conferinței. Prin această implicare, aduce în dialogul strategic privind securitatea cibernetică perspectiva diversității de gen, a educației digitale și a protecției utilizatorilor vulnerabili.
Despre BCC2026
Bucharest Cybersecurity Conference (BCC) este principalul forum instituțional de securitate cibernetică din România. Conferința este organizată de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), cu Bitdefender în calitate de Presenting Partner. Evenimentul beneficiază de sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), al Centrului European de Competențe în Securitate Cibernetică (ECCC), al Centrului Național de Coordonare (NCC-RO) și al Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI).
Ediția 2026 are loc la HALO Events Center din București. Participă decidenți, autorități de reglementare, reprezentanți ai instituțiilor europene și internaționale, ai industriei și ai mediului academic din peste 48 de țări. Prin profilul său, BCC se distinge de alte evenimente de specialitate: agenda reflectă prioritățile de politică publică și de reglementare la nivel național și european, nu doar pe cele tehnice sau comerciale.
Președintele InfoCons , domnul Sorin Mierlea , a participat la
Implicarea Women4Cyber România
În calitate de Community Partner al BCC2026, Women4Cyber România facilitează conexiunea dintre comunitatea profesională de securitate cibernetică, societatea civilă, mediul educațional și noua generație de specialiști.
Pe durata conferinței, standul asociației oferă participanților informații despre programele de mentorat, formare profesională și networking dedicate femeilor din domeniu. Vizitatorii pot afla și detalii despre programul educațional HackShield România, precum și despre oportunitățile de colaborare și parteneriat cu asociația.
Women4Cyber România pregătește a treia ediție a CyberSea Festival
Prezența la BCC2026 vine în continuarea unui an intens pentru Women4Cyber România. Asociația pregătește deja a treia ediție a CyberSea Festival, singurul festival de securitate cibernetică din România.
A doua ediție, desfășurată în perioada 28–30 iulie 2026 la Mamaia sub tema „CyberLANTIS – The Digital Legend Awaits”, a reunit timp de trei zile instituții, companii, mediul academic, studenți și specialiști. Accentul a căzut pe învățarea aplicată. Programul a inclus:
- competiții CTF și hackathon;
- un CyberEscapeRoom;
- demonstrații live Red vs Blue și o experiență dedicată dronelor;
- un Career Lab și o zonă pentru startup-uri de securitate cibernetică;
- spațiul Young CyberHeroes, dedicat celor mai tineri participanți.
Festivalul s-a bucurat de sprijinul unor instituții precum ECCC și DNSC, al unor universități de prestigiu și al unor companii de profil. InfoCons a fost partener media al ediției 2026.
Ediția a treia, programată pentru 2027, își propune să extindă formatul prin mese rotunde sectoriale cu experți și potențiali colaboratori din administrația publică, sănătate, energie, transporturi, precum și o secțiune dedicată femeilor din domeniu. Detalii: cybersea.ro
Agenda și temele dezbătute
Programul conferinței cuprinde 11 paneluri, 6 prezentări keynote, 7 sesiuni de tip fireside chat, 4 sesiuni „peek preview” și o demonstrație dedicată inteligenței artificiale (AI DEMO). Principalele teme abordate sunt:
- inteligența artificială, geopolitica și suveranitatea digitală;
- implementarea cadrului legislativ european în materie de securitate cibernetică;
- impactul inteligenței artificiale agentice asupra peisajului amenințărilor;
- atacurile de tip ransomware și evoluția centrelor de operațiuni de securitate (SOC);
- consolidarea rezilienței regionale pe flancul estic al Europei;
- coordonarea răspunsului național la incidentele cibernetice majore;
- investițiile, inovarea și dezvoltarea competențelor în domeniu.
Ediția din acest an a inclus, în premieră, o zi dedicată European Cybersecurity Competence Community, organizată pe 20 octombrie.
Speakeri
Lucrările conferinței au fost deschise de Președintele României, Nicușor Dan, și de Luminița Odobescu, Consilier de Stat pentru Politică Externă și Securitate în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Agenda reunește personalități de prim rang ale comunității internaționale de securitate cibernetică, printre care:
- Philip Stupak, fost Assistant National Cyber Director, Casa Albă;
- Thomas W. Rondeau, Departamentul de Război al Statelor Unite;
- Virgil Spiridon, Consiliul Europei;
- Olivier Caleff, FIRST;
- Colin Mahony, Recorded Future;
- Andrei Florescu, Bitdefender;
- Victor Negrescu, Vicepreședinte al Parlamentului European.
Programul include și mesaje video ale doamnei Henna Virkkunen, Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, și ale domnului James Appathurai, reprezentant NATO. Ediția 2026 este coordonată de Andreea Scarlat, în calitate de Chairwoman.
Parteneri și expozanți
BCC2026 este susținută de peste 40 de sponsori și parteneri din sectorul public și privat. În zona expozițională a conferinței, Women4Cyber România este prezentă cu stand propriu, în calitate de Community Partner.
Relevanța pentru consumatori
La BCC2026 a fost prezent și domnul Sorin Mierlea, Președintele InfoCons, participarea sa reflectând preocuparea constantă a Asociației pentru educația digitală și protecția consumatorilor în mediul online.
Raportul anual DNSC pentru 2025 identifică factorul uman drept principala vulnerabilitate în toate cele zece sectoare evaluate. Educația digitală a utilizatorilor rămâne, prin urmare, o prioritate strategică.
În acest context, organizatorii au semnalat existența unor domenii web care reproduc identitatea vizuală a conferinței. Singurul domeniu oficial al evenimentului este bcc.dnsc.ro. Orice altă adresă care solicită date personale sau plăți în numele conferinței trebuie considerată suspectă și raportată prin platforma pnrisc.dnsc.ro.
Despre Women4Cyber România
Women4Cyber România este capitolul național al rețelei europene Women4Cyber, inițiativă a Organizației Europene de Securitate Cibernetică (ECSO). Asociația are ca misiune reducerea decalajului de gen în domeniul securității cibernetice. În acest scop, derulează programe de mentorat, formare și networking, precum și campanii de conștientizare dedicate școlilor, universităților și companiilor. Portofoliul său include programul HackShield România, dedicat siguranței online a copiilor, și resursa educațională CyberDict4Kids. Asociația este, de asemenea, implicată în organizarea CyberSea Festival, singurul festival de securitate cibernetică din România.
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare


















