InfoCons protectia consumatorilor de kineto : Sănătatea posturală a copilului începe în banca de la școală și continuă acasă
Pentru un copil de vârstă școlară, orele petrecute la birou, în bancă sau în fața unui ecran reprezintă o parte importantă din rutina zilnică. De aceea, postura nu ar trebui privită ca o simplă regulă de disciplină – „stai drept!” –, ci ca un obicei care contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului și la prevenirea unor probleme musculo-scheletale.
O poziție corectă presupune ca mobilierul să fie adaptat staturii copilului, tălpile să aibă sprijin, iar spatele și bazinul să fie într-o poziție confortabilă și echilibrată. La fel de important este modul în care copilul ține caietul, privește ecranul sau alternează perioadele de stat pe scaun cu mișcarea. Postura corectă nu înseamnă rigiditate, ci capacitatea de a găsi o poziție în care corpul funcționează eficient și fără tensiuni inutile.
Datele campaniei #StaiDrept, derulată de Asociația Kinetobebe, arată cât de necesară este educația posturală încă din primii ani de școală. În cei doi ani de program, 16.129 de elevi din 50 de școli au fost implicați în evaluări și activități de prevenție. Rezultatele sunt îngrijorătoare: 76,2% dintre copii acuză dureri de spate, 85,7% nu cunosc poziția corectă în bancă, iar 89,1% nu țin corect caietul în timpul scrisului. În plus, 84,6% nu își fac temele într-un spațiu amenajat corespunzător, iar 92,9% nu practică nicio activitate sportivă organizată.
InfoCons protectia consumatorilor de terapie : Cum alegi pentru copilul tău un kinetoterapeut profesionist care practică terapia manuală ?
Aceste cifre arată că sănătatea posturală nu se construiește doar la școală. Ea continuă acasă, la biroul unde copilul își face temele, pe canapea, în timpul utilizării telefonului și prin mișcarea de zi cu zi.
Kinetoterapeuții de la Centrele KinetoBebe îi învață pe copii, părinți și profesori că prevenția începe cu lucruri simple: un spațiu de lucru adaptat copilului, pauze regulate, mișcare zilnică și, mai ales, educația de a fi atent la semnalele corpului, de a-și asculta propriul corp.
Semnat :
Centrele de Recuperare Pediatrica KinetoBebe
Ana-Raluca Acatrinei (Chişu)
Presedinte Asociatia Kinetobebe


















