InfoCons protectia consumatorilor de kineto : Kinetoterapeutul , partenerul părintelui în alegerea sportului potrivit
Atunci când un copil își dorește să practice un sport, primul criteriu este, firesc, plăcerea. Îi place fotbalul, visează să facă gimnastică, merge cu entuziasm la înot sau este atras de artele marțiale. Însă, pentru ca această experiență să fie una benefică pe termen lung, preferința copilului poate fi completată de o perspectivă importantă: cea a kinetoterapeutului.
Rolul kinetoterapeutului nu este să decidă în locul copilului sau al părintelui ce sport trebuie practicat, ci să ofere o imagine obiectivă asupra particularităților fizice ale copilului. În urma evaluării, poate identifica următorii parametri:
- nivelul de mobilitate,
- flexibilitatea,
- forța,
- coordonarea și echilibrul,
- eventualele asimetrii sau dezechilibre musculare.
Aceste informații pot ajuta familia să înțeleagă ce tip de activitate fizică se potrivește mai bine copilului în etapa respectivă de dezvoltare. Un copil poate avea o mobilitate excelentă, dar o forță musculară încă insuficient dezvoltată; altul poate avea o bună coordonare, dar anumite limitări de mobilitate. Nu există un profil „bun” sau „rău” – există particularități care trebuie cunoscute și respectate.
InfoCons protectia consumatorilor de terapie : Cum alegi pentru copilul tău un kinetoterapeut profesionist care practică terapia manuală ?
Kinetoterapeuții de la Kinetobebe au experența necesară pentru a oferi și recomandări privind modul în care copilul să înceapă antrenamentele, intensitatea potrivită vârstei și necesitatea unor exerciții complementare pentru dezvoltarea armonioasă a musculaturii. În cazul copiilor care practică deja un sport, evaluarea periodică poate deveni un instrument de monitorizare și prevenție, mai ales atunci când volumul de antrenament crește.
Sportul nu trebuie ales doar după ceea ce îi place copilului, ci și după ceea ce îi face bine corpului său. Kinetoterapeuții de la Kinetobebe pot ajuta familia să găsească acest echilibru: între pasiune și particularitățile fizice ale copilului, între dorința de performanță și nevoia de dezvoltare sănătoasă.
Semnat :
Centrele de Recuperare Pediatrica KinetoBebe
Ana-Raluca Acatrinei (Chişu)
Presedinte Asociatia Kinetobebe


















