InfoCons : Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday – articol Agerpres
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației.
‘InfoCons extinde accesul la Alertele pentru produsele nealimentare. Pe lângă statele membre ale Uniunii Europene și Turcia, consumatorii pot consulta acum și Alertele pentru produse cu Risc din încă 15 țări membre OCDE: Australia, Canada, Chile, Columbia, Coreea de Sud, Costa Rica, Elveția, Islanda, Israel, Japonia, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii’, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, noua funcție este utilă în special pentru persoanele care fac cumpărături de pe platforme internaționale de comerț electronic.
‘Noua funcție este deosebit de importantă în perioada Black Friday 2026, când numeroși consumatori realizează achiziții de pe platforme internaționale de comerț electronic. Funcționalitatea vine în sprijinul celor care călătoresc sau locuiesc în străinătate, facilitând accesul la informații despre produsele neconforme sau periculoase semnalate pe piețele internaționale, în 33 de limbi’, precizează InfoCons.
Mai multe informatii AICI
Sursa : Agerpres

















