Guido Adriaenssens – Chief Executive Officer International Consumer Research &Testing – ICRT

International Consumer Research & Testing – ICRT – este un consorţiu internaţional format din mai mult de 45 de organizaţii de ocnsumatori din lumea întreagă. În interesul consumatorilor, organizaţia întreprinde cercetari şi teste comparative comune.

Principalul obiectiv al ICRT este de a promova relaţiile de cooperare şi colaborare între membrii săi şi de a promova cercetarea şi testele în domeniul bunurilor şi serviciilor adresate consumatorilor. Una dintre cele mai importante sarcini ale ICRT este de a stabili reguli clare care să contribuie la o colaborare de succes intre membrii sai.

Scopul realizării testelor comparative comune este creşterea eficienţei costurilor, asigurarea unui cadru coordonat pentru cooperare şi dezvoltarea de programe de testare şi metode de evaluare comune.

Toţi membrii ICRT acţionează exclusiv în interesul consumatorilor. Nu acceptă publicitate şi sunt independenţi faţă de activităţile comerciale, industrie şi partidele politice. Organizaţiile membre variază ca mărime de la primele 10 cele mai mari organizaţii din lumea întreagă, având de la 250.000 la 7 milioane de membri, până la organizaţii mai mici, din ţări ca Islanda sau Singapore. În total, membrii ICRT ajung la peste 11 milioane de abonaţi şi 30 de milioane de cititori.

ICRT dispune de un program de testare continuă pentru o gamă vartiată de produse de interes pentru consumatori, cum sunt: camere digitale, telefoane mobile, televizoare, maşini de spălat, maşini de spălat vase, aspiratoare şi becuri. În plus, există multe alte teste comune de o anvergură mai mică, ce se fac unei serii largi de produse destinate consumatorilor, de la creme antirid până la pantofi sport.

În ultimii ani, ICRT a desfăşurat peste 50 de teste comune pe an, testând peste 3.500 de produse. De asemenea, ICRT facilitează schimbul de informaţii şi teste între membrii săi în domenii ca: alimente, sănătate, mediu şi servicii financiare.

Siguranţa a reprezentat întotdeauna un domeniu de interes pentru organizaţiile de consumatori.Membrii ICRT au jucat un rol primordial în promovarea unor standarde înalte de siguranţă pentru bunurile destinate consumatorilor. Membrii ICRT şi-au unit forţele cu cluburile de automobile pentru testarea de autoturisme, cauciucuri şi scaune pentru copii. ICRT este un jucător cheie în testele Euro NCAP (European New Car Assessment Programme).

ICRT a fost înfinţată, în conformitate cu legislaţia enggleză din 1990, ca asociaţie non profit, dar se bazează pe o îndelungată tradiţie şi cooperare între organizaţii independente de consumatori, avându-şi începuturile în anii 60. ICRT lucrează îndeaproape cu două alte mari organizaţii umbrelă internaţionale, de care aparţin mulţi dintre membrii săi:

– BEUC (Bureau Européen des Unions de Consommateurs)

– Consumers International (CI)

Guido Adriaenssens
Chief Executive Officer
International Consumer Research & Testing (ICRT)

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal