Poliţiştii bucureşteni de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit, recent, peste 370.000 de baterii de artificii, petarde şi pocnitori, în valoare de aproape 10.000 de euro. Cantitatea a fost depistată în urma percheziţiei făcute la domiciliul unui bucureştean. Articolele pirotehnice, aduse din afara ţării, erau deţinute ilegal şi urmau să fie vândute în perioada imediat următoare. 

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, au început să apară, prin pieţe şi complexe en-gros, comercianţii ilegali de pocnitori, petarde, artificii, rachete şi altele asemenea. Ca de fiecare dată, perioada de vârf a vânzărilor se va înregistra în preajma Anului Nou. Poliţiştii spun că cele mai periculoase sunt rachetele, deoarece nu au o direcţie bine determinată. Petardele pot provoca răniri la mâini şi faţă, iar în cazul bateriilor de artificii există riscul exploziei la sol. Regimul articolelor pirotehnice este strict reglementat de Legea 126 din 1995, republicată în 2011. Acestea sunt împărţite în patru categorii. Jerbele, artificiile de pom sau de tort, minipocnitorile şi vulcanii fac parte din categoria 1, ce conţin trei grame de material pirotehnic. Sunt de mici dimensiuni şi se pot cumpăra tot timpul anului. Petardele, rachetele, bateriile de artificii sau candelele romane, ce au un conţinut mare de amestec pirotehnic, reprezintă categoriile 2-4 şi pot fi folosite sau deţinute doar de către pirotehnicieni autorizaţi, fiind depozitate în spaţii special amenajate. Indiferent de categorie, articolele pirotehnice nu pot fi vândute persoanelor sub 16 ani. Produsele, de fabricaţie chinezească, provin din Polonia şi Bulgaria, ţări cu legislaţie permisivă în domeniu. Anual, poliţiştii de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei de la Ordine Publică, sub coordonarea I.G.P.R., verifică modul de respectare, de către persoanele fizice şi societăţile comerciale, a prevederilor legale privitoare la operaţiunile cu materii explozive. Totodată, oamenii legii sancţionează comerţul ilicit cu acest tip de produse. Rezultatele sunt îmbucurătoare.

`Până în 2005, din cauza folosirii articolelor pirotehnice, se înregistrau, în medie, 300 de răniţi în fiecare an. Plus zecile de petiţii ce reclamau folosirea ilegală a petardelor şi pocnitorilor. Prin urmare, legea a devenit mai severă. Nu
s-a mai permis utilizarea materialelor pirotehnice de către persoanele nespecializate. Din 2006 încoace, conform statisticilor, s-a înregistrat, anual, o medie de 30 de răniţi şi petiţiile au dispărut cu totul. Iar oamenii devin tot mai responsabili, mai educaţi`
spune comisarul şef Mihai Rădulescu, ofiţer specialist din Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a I.G.P.R. Operaţiunea `Foc de artificii 2012-2013`, declanşată la nivel naţional, a debutat din luna noiembrie şi va continua până la jumătatea lui ianuarie. Acţiunile poliţiştilor includ prevenirea, identificarea şi sancţionarea nerespectării normelor legale specifice operaţiunilor cu materii explozive. Rezultatele nu au întârziat să apară. Într-o piaţă din Timişoara, oamenii legii au depistat un bărbat ce vindea ilegal aproape 130.000 de articole pirotehnice din categoriile 1-3. Produsele au fost confiscate şi omul s-a ales cu dosar penal. La Târgovişte, de asemenea în piaţă, poliţiştii au surprins doi bărbaţi şi o femeie, ce comercializau ilicit 80.000 de petarde. Marfa a fost confiscată şi s-a întocmit dosar penal. Articolele ridicate de la vânzătorii ilegali se expertizează de către criminalişti, urmând să fie distruse de o societate autorizată. Până în prezent, cea mai amplă captură a poliţiştilor a fost realizată la Craiova, anul trecut, cu ocazia acţiunii `Foc de artificii 2011-2012`. `Depozitul, aflat lângă o staţie de distribuţie a gazelor naturale, era burduşit până-n tavan cu materiale pirotehnice, majoritatea din categoriile 2-4. În total, 80 de tone. Dacă explodau, se făcea un crater cu diametrul de 30 de metri. A fost nevoie de şase camioane ca să se transporte  toate produsele. Societatea respectivă avea autorizaţie doar  pentru 1000 de kilograme de articole pirotehnice de mici dimensiuni. Ancheta este încă în desfăşurare` rememorează Rădulescu, ce a participat, alături de alţi 20 de poliţişti, la operaţiune. Poliţiştii verifică toate depozitele de materii explozive de două ori pe an. Se urmăresc respectarea normelor de siguranţă, modurile de depozitare şi de comercializare sau termenii acordării autorizaţiei. Dacă există suspiciuni de încălcare a legii, controalele se îndesesc.

Cătălin Eftene

Peste 1.500 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti şi aproape 240.000 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de peste 8.500.000 de lei, au fost confiscate pe durata operaţiunii de anul trecut `Foc de artificii 2011-2012`, desfăşurată la nivel naţional. Oamenii legii au efectuat 4.641 de controale şi au aplicat 103 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 91.000 de lei. Din cauza folosirii necorespunzătoare a materialelor pirotehnice, s-au înregistrat 32 de răniţi.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal