Din activitatea Infocons – Lansare Ziarul InfoCons nr. 6 – Anul 2

In data de 14 Iulie 2013 a avut loc lansarea Ziarului InfoCons nr. 6 – Anul 2.

Acesta a avut ca subiecte urmatoarele:

Risipa de alimente, lanțul alimentar, lupta împotriva risipei de alimente. Sunt consumatorii conștienți?

PRACTICI LEGALE ȘI ADMINISTRATIVE ÎN DOMENIUL PREVENŢIEI ÎMPOTRIVA FRAUDELOR

Test comparativ smartphone

Agenţia turistică și pachetul de servicii turistice

Reguli pentru o călătorie civilizată şi în siguranță cu trenul

Românii au restanţe mai mici raportat la totalul creditelor decât bulgarii

Eticheta ecologică

Cum alegem jucăriile pentru copii (standarde și pericole)

Test comparativ autoturisme clasa 4

Returnarea produselor

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal