Ce este aditivul E 553?
Aditivul alimentar E553 are rol antiaglomerant și se poate utiliza ca suport pentru alți aditivi. Se prezintă sub două forme: E553a si E553b.
Care sunt alimentele în care se poate adăuga aditivul alimentar E553?
Aditivul alimentar E553 se poate adăuga în:
- sare și înlocuitorii săi
- zahăr pudră
- dextroză
- zer pudră și preparate din zer pudră
- brânză feliată cu pastă moale, tare sau topită
- condimente și grăsimi tartinabile folosite la ungerea formelor de patiserie, a tăvilor și tigăilor
- toate produsele alimentare pe bază de lapte, carne, ouă, pește, cereale, zahăr, legume, fructe, în băuturi alcoolice şi nealcoolice, în produse dietetice și suplimente alimentare
- produse sub formă de tablete sau pulbere sau doar pentru tratament de suprafață, conform tehnologiilor și cantităților prevăzute de rețete
- produsele alimentare sub formă de tablete, pastile sau drajeuri
- în înlocuitori de brânză de ras sau felii și înlocuitori de brânză topită.
În guma de mestecat se adaugă numai talcul.
Acești aditivi se mai poate utiliza în tratamentul superficial al jeleurilor, al produselor de cofetărie (exclusiv ciocolata) și în tratamentul de suprafață al cârnaților.[1]
Există efecte secundare în urma consumării aditivului alimentar E553?
Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și Comitetul mixt FAO/OMS de experți pentru aditivi alimentari (JECFA), au ajuns la concluzia că silicatul de magneziu este sigur pentru consumul uman.
Conform studiilor realizate, absorbția silicatului a fost foarte scăzută și nu a existat nicio indicație pentru genotoxicitate sau toxicitate asupra dezvoltării și nu au fost observate efecte adverse. Cu toate acestea, siguranța sa nu poate fi evaluată din cauza lipsei de date fiabile privind toxicitatea subcronică și cronică, carcinogenitatea și toxicitatea pentru reproducere.[2]
Care sunt caracteristicile aditivului E553?
Silicatul de magneziu ( E553a)
Silicatul de magneziu este un compus sintetic al cărui raport molar între oxidul de magneziu și dioxidul de siliciu este de aproximativ 2:5.
Se prezintă sub două forme: ortosilicat de magneziu (Mg2SiO4) cu M=140,7 g/mol și care se găsește în natură ca forsterit. Este o substanță cristalizată în sistemul rombic, incoloră, insolubilă în apă, cu temperatura de topire la 1900 ºC și densitatea d = 3,21. A doua formă este metasilicatul de magneziu Mg2 (Si2O6), care se mai numește și enstatit, având M=200,7 g/mol. Prin încălzire, acesta se descompune la temperatura de 1557 ºC. Se prezintă sub formă cristalizată în sistemul rombic, este o substanță incoloră, cu densitatea d = 3,28. Nu se solubilizează în apă.
Talcul (E553 b)
Talcul este un mineral argilos, compus din silicat de magneziu hidratat care se găsește în natură, conținând proporții diferite de minerale asociate cum ar fi alfacuarțul, calcitul, cloritul, dolomitul, magnezitul și flogopitul. Produsul nu trebuie să conțină azbest.[3]
Depozitele de talc se găsesc în mai multe țări, inclusiv China, Statele Unite, India, Brazilia și Franța; apar diferite tipuri de depozit în funcție de modul în care s-a format talcul și fiecare tip conține un grup diferit de minerale asociate. Puritatea produselor comerciale poate fi îmbunătățită fie prin prelucrare uscată, fie prin procesare umedă. În ambele cazuri, minereul de talc este zdrobit și măcinat până la un material fin înainte de a fi amestecat cu apă și un agent de spumare (adesea un alcool cu greutate moleculară mică). Aerul este barbotat prin suspensie, ceea ce are ca rezultat flotarea și sechestrarea particulelor de talc și, prin urmare, îndepărtarea impurităților hidrofile non-talc. Acest proces poate fi repetat de mai multe ori pentru a crește puritatea talcului. Separarea magnetică sau spălarea cu acid poate fi utilizată pentru a îndepărta mineralele purtătoare de fier, sărurile solubile și metalele. În cele din urmă, talcul este filtrat, spălat și uscat și poate fi sterilizat la căldură.5
Din punct de vedere chimic, este un silicat de magneziu hidratat, cu formula chimică: Mg3[(OH)2Si4O10] sau 3MgO.4Si2.H2O. Aditivul conține: MgO 31,7%; SiO2 63,5%; H2O 4%. Este o substanță cristalizată în sistemul monoclinic, de culoare alb-verzuie, alb-cenușie, galben-roșiatică, brună și se prezintă sub formă de foițe subțiri, translucide sau transparente. Este unsuros, cu aspect sidefos, alunecos la pipăit, fără miros și gust. Prezintă proprietatea de a cliva, are duritatea 1, masa specifică 2,7 și se poate zgâria cu unghia. Are o puternică acțiune absorbantă.[4]
Este insolubil în apă și etanol (Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei). Este solubil în acid fosforic concentrat fierbinte.
În urma analizării talcului (E553b) cu un microscop electronic cu scanare (SEM) s-a observat că particulele au o formă neregulată și sunt neporoase și există două dimensiuni diferite de particule de 40 și 20 µm.[5],[6]
Doza zilnică maximă: Doza zilnică nu este limitată, a fost stabilita in anul 1982.[7] Doza maximă de includere: 10-30 g/kg
Ce sunt aditivii alimentari?
Conform OMS (Organizației Mondiale a Sănătății), substanțele care sunt adăugate în alimente pentru a menține sau îmbunătăți siguranța, prospețimea, gustul, textura sau aspectul alimentelor sunt cunoscute ca aditivi alimentari. Timp de secole, aditivii alimentari au fost folosiți pentru conservarea alimentelor, de exemplu sarea (în carne, slănină sau pește uscat), zahăr (în marmeladă) sau dioxid de sulf (în vin).
De-a lungul timpului, numeroși aditivi alimentari au fost dezvoltați pentru a satisface nevoile producției de alimente, deoarece fabricarea alimentelor pe scară largă este mult mai complexă decât producerea acestora acasă, la scară mică.
Introducerea aditivilor în alimente se realizează cu scopul de asigurare că alimentele procesate rămân sigure și în stare bună pe tot parcursul călătoriei de la fabrici sau bucătării industriale către depozite și magazine și, în final, către consumatori.
Utilizarea aditivilor alimentari este justificată numai atunci când utilizarea lor are o necesitate tehnologică, nu induce în eroare consumatorii și servește o funcție tehnologică bine definită precum păstrarea calității nutriționale a alimentelor sau sporirea stabilității alimentelor.
Aditivii alimentari pot fi derivați din plante, animale sau minerale sau pot fi sintetici. Aceștia sunt adăugați în mod intenționat în alimente pentru a îndeplini anumite scopuri tehnologice. Există câteva mii de aditivi alimentari utilizați, toți fiind proiectați pentru a îndeplini o anumită sarcină, de obicei pentru a face alimentele mai durabile sau mai atrăgătoare.[8]
De ce este necesară utilizarea aditivului E553?
Silicații de magneziu sunt utilizați datorită faptului că prezintă proprietăți antiaglomerante. Aceștia sunt adăugați în produsele alimentare deshidratate sub formă de prafuri, pentru a împiedica aglomerarea acestora.
Aceștia se mai utilizează în scopul pulverizării uscate. Talcul este folosit în scopul glasării orezului.
Acești aditivi mai sunt utilizați pentru tratamentele de suprafață ale unor produse, tratamente care au rolul de a împiedica acțiunea unor agenți externi sau de a reduce pierderile de umiditate din produs.
Ca substanțe purtătoare sunt folosite numai pentru coloranți3.
În câte categorii se grupează aditivii alimentari?
Organizația Mondială a Sănătății (OMS)8 a grupat aditivii alimentari, pe baza funcției lor, în 3 mari categorii, după cum urmează:
- Agenți de aromatizare. Aceștia sunt adăugați în alimente pentru a îmbunătăți aroma sau gustul. Aditivii de sporire a aromelor sunt utilizați cel mai des în alimente. Există sute de tipuri de arome folosite într-o mare varietate de alimente, de la produse de cofetărie și băuturi răcoritoare până la cereale, prăjituri și iaurt.
- Enzimele sau preparatele enzimatice. Acestea pot fi obținute prin extracție din plante sau produse de origine animală sau din microorganisme precum bacteriile și sunt utilizate ca alternative la tehnologia bazată pe chimie.
- Alți aditivi. Aceștia sunt utilizați din mai multe motive, cum ar fi: conservarea, colorarea și îndulcirea. Sunt adăugați atunci când alimentele sunt în faza de pregătire, ambalare, transportare sau depozitare și în cele din urmă devin o componentă a alimentelor.
Cum știm că alimentele conțin aditivi alimentari?
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global sunt stabilite practici, standarde și orientări privind etichetarea alimentelor. Aceste standarde sunt implementate în majoritatea țărilor, iar producătorii de alimente sunt obligați să indice aditivii prezenți în produsele lor. În Uniunea Europeană, de exemplu, există o legislație care reglementează etichetarea aditivilor alimentari conform unui set de „numere de E-uri” predefinite. Persoanele care au alergii sau sensibilități la anumiți aditivi alimentari ar trebui să citească etichetele cu atenție.
Organizația Mondială a Sănătății încurajează autoritățile naționale să monitorizeze și să se asigure că aditivii alimentari din alimentele și băuturile produse în țările lor respectă utilizările, condițiile și legislația.10
Concluzii și Reglementări legislative E553
Silicatul de magneziu E553a(i) și trisilicatul de magneziu E553a(ii) sunt enumerați în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei ca aditivi alimentari autorizați și clasificați ca „aditivi, alții decât coloranții și îndulcitorii”
Ca urmarea a reevaluării, aditivilor în 2018, panelul de evaluatori a ajuns la concluzia că:
– absorbția de silicați și talc a fost foarte scăzută,
– nu a existat nici o indicație pentru genotoxicitate sau toxicitate,
– în pofida extinderii și utilizării acestor aditivi, pe termen lung, nu au apărut cazuri confirmate de efecte renale.
Autor: dr. ing. Ancuța Fulvia Manolache
Referințe bibliografice
[1] Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 al comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentar
[2] Re-evaluation of calcium silicate (E 552), magnesiumsilicate (E 553a(i)), magnesium trisilicate (E 553a(ii)) andtalc (E 553b) as food additives, https://efsa.onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.2903/j.efsa.2018.5375
[3] Elena Oranescu, Aditivii alimentari-necesitate și risc, Editura SemnE, 2005, București
[4] RegulamentuL (UE) nr. 231/2012 AL COMISIEI din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului
[5] https://efsa.onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.2903/j.efsa.2018.5375
[6] https://foodadditives.net/anticaking-agent/magnesium-silicate/
[7] https://apps.who.int/food-additives-contaminants-jecfa-database/Home/Chemical/4274
[8] https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/food-additives
9 https://pixabay.com/ro/photos/fri%c8%99c%c4%83-praf-crem%c4%83-pudra-b%c4%83utur%c4%83-4402671/