Costurile de roaming

Când utilizați telefonul mobil în alte țări din UE (pentru a efectua apeluri, trimite mesaje sau naviga pe internet), tariful aplicat de operator nu poate depăși un anumit prag.

Peste tot în UE, `eurotariful’ pentru roaming permite stabilirea unui plafon pentru aceste servicii, astfel încât consumatorii să nu fie nevoiți să plătească prețuri excesive.

Tarifele maxime pentru apeluri, mesaje, internet (descărcare de date) sunt următoarele:

1 iulie 2014

30 aprilie 2016

15 iunie 2017**

Apeluri efectuate (pe minut)

0,19 EUR

se aplică tarifele naționale + până la 0,05 EUR

Fără taxe suplimentare de roaming; se aplică tarifele naționale

Apeluri primite (pe minut)

0,05 EUR

se aplică tarifele naționale + până la 0,0114 EUR

SMS-uri trimise (pe text)

0,06 EUR

se aplică tarifele naționale + până la 0,02 EUR

Internet (descărcare de date, pe MB*)

0,20 EUR

se aplică tarifele naționale + până la 0,05 EUR

* Plafonul este stabilit pe MB, dar veți fi facturat pentru fiecare kilobit utilizat.

Prețurile nu includ TVA.

** Tarifele de roaming nu se vor mai aplica atâta timp cât folosiți telefonul în străinătate doar temporar. Furnizorii pot încă să vă taxeze pentru utilizarea cartelei SIM în altă țară din UE în mod permanent.

Aceste plafoane tarifare li se aplică tuturor consumatorilor, cu excepția cazului în care aceștia au optat pentru un serviciu sau un pachet diferit. Desigur, furnizorul are libertatea de a oferi tarife mai avantajoase, așa încât nu ezitați să comparați ofertele.

Informații despre tarife

Când treceți frontiera unui stat membru al UE, operatorul de telefonie mobilă trebuie să vă trimită un mesaj prin care să vă informeze care sunt prețurile pe care urmează să le plătiți când efectuați apeluri telefonice, când trimiteți SMS-uri sau când vă conectați la internet (pentru a descărca date) în țara respectivă.

Protecție împotriva facturilor exorbitante

Pentru a vă proteja împotriva facturilor exagerat de mari, s-a stabilit o limită pentru volumul de date descărcate pe mobil în regim de roaming. Dacă nu contactați operatorul pentru a stabili o altă limită, aceasta este de 50 de euro. Veți primi un mesaj de avertizare în momentul în care atingeți 80 % din limita convenită.

Ce puteți face dacă aveți probleme

Dacă aveți motive să credeți că furnizorul nu v-a respectat drepturile în momentul în care a stabilit prețurile și condițiile pentru serviciile în regim de roaming:

  • contactați furnizorul/vânzătorul pentru a-i reaminti care sunt drepturile dumneavoastră și obligațiile sale și pentru a-i cere să soluționeze problema, înainte să fiți nevoit să recurgeți la alte măsuri
  • dacă nu sunteți mulțumit de răspunsul oferit de furnizorul de servicii, puteți contacta autoritățile naționale de reglementare . Acestea vor fi în măsură să soluționeze litigiul, deoarece dispun, de cele mai multe ori, de proceduri speciale și pot acționa rapid și echitabil. Le puteți trimite reclamații privind termenii și condițiile, calitatea serviciilor, accesul la servicii și rețele, serviciile în regim de roaming.

Sursa : Europa.eu

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal