Comisia lansează o nouă cerere de propuneri de proiecte

Comisia Europeană invită părțile interesate să prezinte idei de proiecte în cadrul Corpului european de solidaritate. O sumă totală de 44 milioane de euro a fost alocată din bugetul UE pentru proiectele selectate, care vor fi deschise tuturor tinerilor din Europa și din afara acesteia.

Este vorba de prima dintr-o serie de cereri care, până la sfârșitul anului 2020, va face posibilă participarea a cel puțin 100 000 de tineri la Corpul european de solidaritate.

Citește și:

Top 10 InfoCons – Înghețata cu cele mai multe zaharuri

Comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a adăugat: `Corpul european de solidaritate ajută tinerii, contribuind la dezvoltarea lor profesională și la integrarea lor pe piața forței de muncă. Având o puternică dimensiune europeană a solidarității, Corpul de solidaritate reprezintă o oportunitate extraordinară pentru tineri să își dezvolte aptitudini interpersonale și să dobândească cunoștințe noi, toate acestea reprezentând o valoare adăugată atât pentru ei înșiși, cât și pentru societate în general.`

Ce proiecte sunt eligibile?

Cererea de propuneri lansată astăzi este deschisă unei game de proiecte mai ample decât oricând: pe lângă voluntariatul individual pe termen mai lung, stagiile și locurile de muncă în domeniul solidarității, vor fi eligibile următoarele proiecte:

  • Organizațiile vor putea oferi proiecte pe termen scurt (de la 2 săptămâni la 2 luni) pentru echipe de voluntari. Organizațiile vor trebui mai întâi să primească o etichetă de calitate, pentru care pot aplica în orice moment prin depunerea unei cereri la agenția națională Erasmus + sau, în anumite cazuri, la Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură.

Citește și:

Telefonul Consumatorului ASF – Protecția Consumatorilor – InfoCons

  • Nu numai organismele publice și private cu sediul în statele membre ale UE pot solicita finanțare. Tinerii înscriși pe portalul Corpului european de solidaritate vor putea, de asemenea, să formeze un grup de cel puțin 5 participanți și să-și creeze propriile activități de solidaritate.

  • Anumite proiecte ale Corpului european de solidaritate în domeniul voluntariatului sunt, de asemenea, deschise participării organizațiilor din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Turcia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și din alte țări partenere din afara UE.

Etapele următoare

Proiectele din cadrul cererii de propuneri lansate astăzi vor fi selectate odată ce Parlamentul European și Consiliul vor adopta în mod oficial propunerea Comisiei, în urma acordului lor politic din iunie 2018. Termenul limită de depunere a propunerilor este 16 octombrie 2018, cu excepția proiectelor propuse de echipele de voluntariat, care vor avea timp să aplice până la 18 februarie 2019.

Citește și:

ANPC sanctioneaza Bancpost SA pentru practici comerciale incorecte

Context

Condițiile detaliate ale cererii de propuneri lansate astăzi, inclusiv prioritățile și instrucțiunile de depunere a candidaturilor pentru fiecare proiect pot fi consultate în Ghidul Corpului european de solidaritate.

Corpul european de solidaritate a fost lansat în decembrie 2016. De atunci, s-au înscris 72 000 de tineri, din care 7 000 sunt implicați în activități de solidaritate.

În mai 2017, Comisia a prezentat o propunere de alocare a peste 340 de milioane de euro pentru Corpul european de solidaritate și pentru consolidarea structurii sale juridice, astfel încât să fie oferite posibilități de participare pentru cel puțin 100 000 de tineri până la sfârșitul anului 2020. În iunie 2018, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la această propunere, care trebuie acum să fie adoptată în mod oficial de către ambele părți. Între timp, pot fi adoptate măsuri pregătitoare, cum ar fi lansarea cererii de propuneri de astăzi.

La 11 iunie 2018, Comisia a prezentat propunerea sa pentru Corpul european de solidaritate după 2020, alocând 1,26 miliarde de euro pentru a permite unui număr de aproximativ 350 000 de tineri să participe la o activitate de solidaritate.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal