Cine te cunoaște cel mai bine? – Pericolul vine ONLINE!

În secolul vitezei, o parte dintre noi trăiesc online. Spunea cineva, cândva, `dacă nu ai cont de Facebook, nu exiști`. Pare adevărat dacă facem o analiză a multitudinii de postări pe zi, pe diverse rețele de socializare, în principal cel menționat mai sus.

Dar cum ne păstrăm siguranța online?! Cum să ne ferim de capcanele rețelelor de socializare?!

Citește îndrumările Poliției Române pentru a ne păstra în siguranță!

Poți evita aceste comportamente, astfel:

  • Fii prudent/ă în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele complet, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi;
  • Dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţii, căci este foarte probabil că au intenţii necurate. De asemenea, este important să le blochezi accesul;
  • Refuză să spui parola de la e-mail-ul tău altor persoane înafara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
  • Prietenii din mediul online trebuie să fie doar persoane pe care le cunoști în realitate. Nu accepta niciodată să te întâlneşti direct (mai ales singur/ă) cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice; Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva cunoscut pe Internet;
  • Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
  • Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind false;
  • De asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată;
  • În cazul în care primeşti pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschide; nu accesa link-uri sau ataşamente primite odată cu astfel de mesaje;
  • În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii și fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;
  • Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere: părinţi, rude, profesori sau prieteni apropiaţi, Poliție!

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal