Ce puteţi lua cu dumneavoastră?

 

Animale sau plante

Animale de companie (câini, pisici şi dihori domestici)

Ca cetăţean al UE sau cetăţean al Islandei, Liechtensteinului sau Norvegiei , puteţi călători cu pisica, dihorul domestic sau câinele, atât timp cât acesta are un paşaport european pentru animale de companie. Documentul poate fi emis de orice medic veterinar şi trebuie să ateste că animalul a fost vaccinat împotriva rabiei.

Dacă animalul dumneavoastră de companie nu a împlinit încă 3 luni şi nu este vaccinat împotriva rabiei, consultaţi legislaţia din ţara de destinaţie.

Paşaportul european este valabil numai pentru câini, pisici şi dihori domestici. Pentru alte animale de companie (ex. iepuri, canari), verificaţi prevederile legale din ţările în care vă deplasaţi.

Dacă transportaţi un animal de companie în Finlanda, Irlanda, Malta sau Regatul Unit, acesta trebuie tratat împotriva teniei Echinococcus. Tratamentul trebuie:

  • – să fi fost aplicat de către un medic veterinar cu 24 până la 120 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Finlandei, Irlandei, Maltei sau Regatului Unit
  • – să fie certificat de către medicul veterinar respectiv, în secţiunea corespunzătoare a paşaportului.

Identificare

Animalul dumneavoastră de companie trebuie să aibă un microcip electronic (sau un tatuaj lizibil realizat înainte de 3 iulie 2011), care să aibă acelaşi cod cu cel indicat pe paşaport.

Plante şi alte animale

Când călătoriţi în alte ţări ale UE

În acest caz, puteţi lua cu dumneavoastră animale, plante sau părţi din acestea. Atenţie, totuşi! În majoritateaţărilor din UE, există reguli stricte referitoare la transportarea speciilor pe cale de dispariţie sau a produselor derivate din acestea. În cazul anumitor specii, veţi avea nevoie de o autorizaţie de transport.

Pentru informaţii detaliate despre speciile vizate, consultaţi baza de date a UE privind comerţul cu specii ale florei şi faunei sălbatice. De asemenea, puteţi contacta autoritatea naţională CITES din ţara dumneavoastră.

În cazul în care apar focare de boli ale animalelor, se pot aplica restricţii la nivel local cu privire la transportul animalelor vii şi al produselor de origine animală. Pentru a obţine informaţiile necesare, contactaţi autorităţile veterinare.

Caz real

Informaţi-vă dacă puteţi transporta în ţara dumneavoastră de origine suvenirurile cumpărate în vacanţă

Kaya şi-a petrecut vacanţa în Grecia, unde a cumpărat un colier din carapace de broască ţestoasă. La întoarcerea în Malta, un ofiţer vamal i-a solicitat să prezinte autorizaţia pentru transportul acestui produs. Deoarece nu a putut prezenta acest document, colierul i-a fost confiscat. În general, produsele pot circula liber dintr-o ţară a UE în alta. Însă, când este vorba despre anumite specii pe cale de dispariţie, există controale stricte. În viitor, Kaya va şti că trebuie să contacteze în prealabil autoritatea CITES din ţara sa pentru a afla care sunt produsele care necesită autorizaţie.

InfoCons – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Sursa: www.europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal