Bilanțul misiunilor gestionate de pompieri, în ultimele 24 de ore – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Bilanțul misiunilor gestionate de pompieri, în ultimele 24 de ore – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Aproximativ 2.000 situații de urgență au fost gestionate de către salvatori, la nivel național, în cursul zilei de ieri, 06 august a.c. 

 

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 200 de incendii produse în diferite zone ale țării și pentru soluționarea a 289 de situații destinate protejării comunităților, inclusiv 7 misiuni de descarcerare.

Totodată, echipajele SMURD au asigurat răspunsul la peste 1.400 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.493 de persoane au fost asistate medical.

În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 35 de mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea au semnalat producerea fenomenelor meteorologice periculoase, în localități din mai multe județe vizate de atenționări meteo.

Întrucât avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică este încă în vigoare și prognozează vijelii, intensificări ale vântului și averse torențiale, recomandăm respectarea următoarelor măsuri preventive:

 ❗ evitați activitățile în aer liber pe durata vijeliilor;

 ❗închideți ferestrele și asigurați obiectele din curte, balcon sau terasă;

 ❗ nu vă adăpostiți sub copaci, lângă stâlpi, panouri publicitare sau alte elemente care pot fi doborâte de vânt;

  ❗curățați șanțurile și rigolele, pentru ca apa de ploaie să se poată scurge în condiții normale;

  ❗nu încercați să traversați drumuri sau poduri acoperite de apă.

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și proteja bunuri.

Informați-vă din surse oficiale și aflați cum trebuie să acționați înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, accesând Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și descărcând aplicația mobilă DSU.

 Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal