ANCOM atrage atenția utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internaționale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obțină câștiguri ilegale. Apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxați, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie.

Frauda cu apeluri pierdute

Persoanele care au intenția de a înșela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenția ca cel apelat să sune înapoi. Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelați este să mențină apelul activ un timp cât mai îndelungat și să obțină, astfel, câștiguri ilicite.

Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din țări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează.

Ce trebuie să facă utilizatorii pentru a evita acest tip de fraudă?

Persoanele care întâmpină o astfel de situație sunt îndrumați să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puțin dacă acestea sunt numere internaționale provenind din țări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.

Ce, cum și unde reclami?

Utilizatorii care întâlnesc acest tip de fraudă sunt sfătuiți să informeze furnizorul lor de servicii de telefonie și, totodată, să se adreseze Poliției, instituția abilitată de dispozițiile legale în vigoare să investigheze posibilele cazuri de înșelăciune sau de infracțiuni informatice.

 

Sursa : ANCOM 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal