Asistenta medicala in format de buzunar: deblocarea potentialului serviciilor de m-sanatate

Comisia Europeană lansează astăzi o consultare privind m-sănătatea (# mHealth) sau sănătatea mobilă, în cadrul căreia invită contribuții din partea publicului în vederea identificării unor modalități prin care să se amelioreze sănătatea și bunăstarea cetățenilor europeni cu ajutorul dispozitivelor mobile, cum ar fi telefoanele mobile, tabletele, dispozitivele de monitorizare a pacienților și alte dispozitive fără fir.

Dna Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene (@NeelieKroesEU) și comisarul responsabil de agenda digitală, a declarat: `Datorită serviciilor de m-sănătate, vor putea fi evitate unele consultații costisitoare, cetățenii vor putea să își ia propria sănătate și bunăstare în mâini și se va deplasa accentul dinspre vindecare spre prevenire. m-Sănătatea reprezintă, totodată, o oportunitate deosebită pentru piața în ascensiune a aplicațiilor mobile și pentru întreprinzători.

Port și eu la mână o brățară electronică pentru măsurarea nivelului de activitate fizică din timpul unei zile, prin urmare, pot spune că sunt deja o adeptă ferventă a serviciilor de m-sănătate. Vă încurajez să ne trimiteți contribuția dumneavoastră la această consultare, pentru a ne ajuta să devenim lideri mondiali în acest domeniu fascinant.`

Dl Tonio Borg (@borgton), comisarul european pentru sănătate, a declarat: `m-Sănătatea are un potențial important prin faptul că îi responsabilizează pe cetățeni să-și gestioneze ei înșiși sănătatea și să rămână sănătoși mai mult timp, determină luarea de măsuri pentru a avea îngrijiri medicale mai bune și pentru a asigura un confort sporit pacienților și constituie un sprijin pentru profesioniștii din domeniul sănătății în activitatea lor. Astfel, identificarea unor soluții în domeniul m-sănătății poate transforma sistemele noastre de sănătate în sisteme moderne, eficiente și sustenabile`.

Ce contribuție poate avea m-sănătatea în această privință?

Utilizarea serviciilor de m-sănătatea este benefică din trei puncte de vedere. Serviciile de m-sănătate:

lasă pacienților libertatea de a lua propriile decizii, oferindu-le o mai mare independență și contribuind la prevenirea problemelor de sănătate;

asigură un sistem de asistență medicală mai eficient, care poate genera economii importante;

creează oportunități uriașe pentru serviciile inovatoare, pentru întreprinderile nou-înființate și pentru piața aplicațiilor mobile.

Câteva exemple de servicii de m-sănătate

o aplicație care măsoară semnele vitale, de exemplu, tensiunea arterială

o aplicație care permite administrarea de insulină unei persoane diabetice, prin transmiterea unor semnale de control de pe o platformă mobilă către pompa de insulină

o aplicație care le amintește pacienților să-și ia medicamentele

o aplicație care face recomandări privind menținerea condiției fizice sau regimul alimentar, menite să amelioreze starea generală de sănătate și bunăstarea utilizatorilor

m-sanatatea

Câteva grafice privind m-sănătatea

O veste bună

Aproape 100 000 de aplicații (# apps) de m-sănătate sunt deja disponibile pe diverse platforme, cum ar fi iTunes, Google play, Windows Marketplace, Blackberry World. Cele mai populare 20 de astfel de aplicații gratuite în domeniul sănătății, condiției fizice și sportului au înregistrat deja 231 de milioane de descărcări la nivel mondial. Până în 2017, 3,4 miliarde de persoane din întreaga lume vor avea un telefon inteligent, iar jumătate dintre acestea vor utiliza aplicații de m-sănătate. În 2017, dacă potențialul său este valorificat pe deplin, m-sănătatea ar putea contribui la scăderea cu 99 de miliarde EUR a costurilor aferente serviciilor medicale în UE. În plus, datorită votului pozitiv al Parlamentului European de săptămâna trecută asupra pachetului de măsuri privind `continentul conectat`, am mai făcut un pas înainte în sensul protejării serviciilor inovatoare în UE.

Care sunt preocupările exprimate în acest domeniu?

Trebuie să abordăm în continuare aspecte precum siguranța aplicațiilor de m-sănătate, îngrijorările legate de utilizarea datelor furnizate, lipsa de interoperabilitate între soluțiile disponibile și necunoașterea de către părțile interesate a obligațiilor juridice aferente aplicațiilor privind stilul de viață și bunăstare, de exemplu, cele legate de respectarea normelor în domeniul protecției datelor; trebuie, de asemenea, să se răspundă la întrebarea dacă aceste aplicații sunt sau nu dispozitive medicale și dacă au nevoie de marcajul CE. Este, de asemenea, important să luăm măsuri care să sporească încrederea profesioniștilor din domeniul sănătății și a cetățenilor și să îi ajutăm pe cetățeni să folosească în mod eficient serviciile de m-sănătate.

Ce întrebări sunt puse în cadrul consultării?

Consumatorii și organizațiile pacienților, profesioniștii și organizațiile din domeniul sănătății, autoritățile publice, dezvoltatorii de aplicații, furnizorii de servicii de comunicații mobile, producătorii de dispozitive mobile, persoanele fizice și toate părțile interesate sunt invitate să răspundă la consultare până la 3 iulie 2014. Iată câteva exemple de întrebări care au fost formulate:

Care sunt cerințele în materie de siguranță și performanță care ar trebui să se aplice aplicațiilor privind stilul de viață și bunăstarea?

Care sunt garanțiile de securitate de natură să asigure utilizarea în condiții de siguranță a datelor privind sănătatea în contextul aplicațiilor de m-sănătate?

Care este cea mai bună cale de promovare a inițiativelor antreprenoriale în domeniul m-sănătății în Europa?

UE finanțează, de asemenea, proiecte de cercetare în domeniul m-sănătății. De exemplu, pacienții cu insuficiență renală vor putea în curând să își monitorizeze dializa cu ajutorul telefonului inteligent, există deja aplicații destinate gestionării stresului, iar personalul medical din Graz (Austria) și-a îmbunătățit în mod considerabil fluxul de lucru intern cu ajutorul unui nou sistem de comunicații mobile. Pentru mai multe informații pe această temă, puteți consulta MEMO/14/266.

Context

m-Sănătatea este o componentă nouă a e-sănătății (#eHealth @EU_eHealth), care constă în utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor pentru a asigura o calitate mai bună a produselor, serviciilor și proceselor din domeniul sănătății. Este un domeniu promițător, care nu înlocuiește serviciile tradiționale de asistență medicală, ci le completează.

Publicată în 2012, Comunicarea Comisiei privind Planul de acțiune privind e-sănătatea 2012-2020 a recunoscut avantajele actuale și potențiale ale aplicațiilor mobile în domeniul sănătății, precum și riscurile potențiale asociate acestora, și a anunțat prezenta Carte verde privind m-sănătatea.

Prezenta Carte verde este însoțită de un document de lucru al serviciilor Comisiei, menit să sporească gradul de cunoaștere, în rândul părților interesate, a legislației UE în domeniul protecției datelor, a normelor referitoare la dispozitivele medicale (ajutându-i să stabilească dacă actele legislative în cauză privesc sau nu aplicațiile lor) și a directivelor privind consumatorii.

Trimiteți răspunsul dumneavoastră aici până la 3 iulie 2014, prin e-mail sau prin poștă, la adresa:

European Commission, DG Communications Networks, Content & Technology

Unit H1, Health & Well-being

Avenue de Beaulieu/Beaulieulaan 31, Brussels 1049 – Belgium.

Comisia va publica o sinteză a răspunsurilor primite în al patrulea trimestru al anului 2014, urmând ca în 2015 să fie adoptate măsuri de politică în acest sens.

InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

FII INFORMAT! IA ATITUDINE! – 0219615

Sursa: europa.eu  

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal