ANRE: Pretul reglementat al electricitatii va scădea incepand cu luna iulie 2014

Preţul reglementat al electricităţii va scădea începând cu luna iulie 2014, a declarat miercuri Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), fără a preciza nivelul ieftinirii.

‘Pe zona pe care o coordonez va fi o economie în factura finală’, a spus Calotă, care este responsabil pentru departamentul de eficienţă energetică, energie regenerabilă şi cogenerare.

Întrebat cine a fost vinovat pentru facturarea ]'dublă a consumatorilor pentru certificatele verzi, Calotă nu a dat un răspuns clar, spunând însă că au fost greşeli de comunicare şi în supravegherea mai atentă a distribuitorilor şi furnizorilor de energie electrică.

El a arătat că, în opinia sa, informaţiile care apar pe facturile ar trebui simplificate.

Costul cu certificatele verzi se facturează, din septembrie 2012, separat pe facturile la electricitate. Certificatele verzi reprezintă o formă de ajutor de stat pentru producătorii de energie din surse regenerabile.

Certificatele verzi sunt acordate producătorilor de energie verde, care apoi le vând furnizorilor, pe care ANRE îi obligă să le cumpere. Furnizorii de energie transferă apoi costul cu certificatele verzi către clienţii lor, care în final sunt cei care plătesc ajutorul de stat acordat de Guvern energiei verzi.

România spijiniă energia regenerabilă pentru că şi-a asumat acest lucru faţă de Comisia Europeană. Potrivit acestui angajament, fiecare ţară membră a Uniunii Europene trebuie să atingă anual o anumită cotă de energie din surse regenerabile în consumul total.

Chiar dacă din septembrie 2012 costurile furnizorilor cu certificatele verzi trebuia menţionate separat pe facturi, ANRE nu a redus corespunzator tariful reglementat de furnizare a electricităţii. Tariful reglementat de furnizare a energiei trebuia redus tocmai pentru a nu apărea situaţia de facturare dublă.

Din acest motiv, furnizorii de energie au continuat să factureze costul cu certificatele verzi de două ori, odată prin includerea acestor costuri în tariful reglementat de ANRE şi a doua oară prin facturarea separată a costului cu certificatele verzi, pentru perioada septembrie 2012- iulie 2013.

Procurorii anticorupţie i-au reţinut, săptămâna trecută, pe vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzaţi de luare de mită, alături de Florin Gugu, director în Enel, pentru dare de mită.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, Dumbrăveanu a pretins şi a obţinut de la Gugu, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru ElectroAlfa International, al cărei asociat este Ciubotaru.

Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199 lei, în schimbul îndeplinirii, de către Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013, a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor Enel, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea Enel despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control.

Tribunalul Bucureşti a respins sâmbătă propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii DNA pentru Dumbrăveanu, Florin Gugu şi Gheorghe Ciubotaru.

Compania de stat Electrica a încasat suplimentar de la clienţi aproximativ 50 milioane de lei ca urmare a faptului că a facturat de două ori costul cu certificate le verzi.

Sursa: http://www.mediafax.ro/economic/anre-pretul-reglementat-al-electricitatii-va-scadea-incepand-cu-luna-iulie-12781723

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal