E170 – carbonat de calciu

Aditiv alimentar cu funcţii multiple. Este regulator de aciditate, agent de antiaglomerare, emulgator, stabilizator şi colorant. Face parte din categoria aditivilor naturali de origine minerală (cretă), ce poate fi întâlnit sub forma E 170(i)-Carbonat de calciu, sau E 170(ii)-Carbonat acid de calciu. Pentru industria alimentară şi farmaceutică, se obţine de obicei din marmură. Este utilizat pe scară largă ca şi colorant de suprafaţă, agent împotriva uscării, stabilizator pentru fructe conservate, iar în farmacie ca agent de umplere. Constituie o sursă de calciu, fiind încorporat în unele suplimente alimentare. Are şi rol de neutralizare a hiperacidităţii gastrice.

Doza zilnică maximă: Nespecificat
Nu s-a stabilit o doză zilnică maximă pentru consumul uman.

Doza maximă de includere: Nespecificat
Nu s-a stabilit o doză zilnică maximă pentru consumul uman.

Efecte secundare: -1

Contraindicații: Da
Consumul cantităţilor prea mari poate cauza hipercalcemie, manifestată prin vomă, dureri abdominale, stare mentală alterată, iar pe termen lung prin probleme renale.
Nu este permis in alimentele destinate sugarilor si copiilor mici.