Finalizarea proiectului „Dezvoltarea unui program de formare pentru îmbunătățirea consumului colaborativ sustenabil la persoanele în vârstă”, COL-SUMERS

Într-o lume în continuă dezvoltare tehnologică, care este adesea sub asaltul atacurilor cibernetice, un grup de șapte organizații din Uniunea Europeană au dezvoltat un program de instruire pentru cei mai vulnerabili consumatori – persoanele în vârstă, pentru a învăța cum să navigheze prin provocările, dar și oportunitățile oferite de platformele online pentru consum colaborativ.

 

Platformele pentru consum colaborativ în domeniile cazare (ex. Airbnb.com), mobilitate (ex. Blablacar), bunuri generale (ex. Freecycle.org) și multe altele reprezintă o oportunitate imensă de a crește calitatea vieții persoanelor vârstnice. Pe de altă parte, ele ridică provocări serioase din punctul de vedere al competențelor IT și al necesității de mentorat, precum și al securității financiare în mediul online.

 

Proiectul, prin instruire adaptată nevoilor grupului țintă, a urmărit să ofere consumatorilor toate abilitățile, competențele și cunoștințele necesare pentru a începe să utilizeze consumul colaborativ în viața lor de zi cu zi, pentru a exploata posibilitățile pe care le oferă, ca o alternativă față de consumul tradițional, structurat și bazat pe practici învechite și depășite.

O platformă de instruire electronică a fost implementată prin două metode de evaluare:

– Evaluare continuă: formatorii au folosit apelurile de mentorat la sfârșitul fiecărui subiect pentru a permite participanților să evalueze fiecare etapă a proiectului.

– Evaluare formativă: înainte de prima sesiune și la sfârșitul celei de-a doua, au fost distribuite două chestionare pre/post test. Astfel, au fost colectate informații utile pentru a estima progresul cursanților referitor la cunoștințele și abilitățile dobândite. Rezultatele au  evidențiat  cunoștințele și deprinderile (spre exemplu abilitățile digitale și lingvistice) ce necesită consolidare și îmbunătățire.

 

Organizații din Spania, Slovenia, Bulgaria, Grecia și România au implementat proiectul COL-SUMERS: Dezvoltarea unui program de instruire pentru consolidarea consumului durabil colaborativ la persoanele vârstnice, cofinanțat de Programul Erasmus + al Uniunii Europene.

 

Prin acest proiect a fost dezvoltat și un program de formare inovator care include:

 

Materiale de instruire – adresate persoanelor vârstnice pentru ca acestea să dobândească toate instrumentele și cunoștințele necesare în ceea ce privește consumul colaborativ, pe teme precum cazare, reciclare, mobilitate, bunuri generale, bunăstare, apă și energie, durabilitate.

 

Activități de formare experimentale – o serie de activități de formare care se bazează pe formarea practică și experențială.

 

Platforma e-Training – O platformă e-learning și e-training pentru sprijinirea implementării metodologiei de formare, disponibilă la: https://platform.col-sumers.eu

 

Toate materialele, platforma e-Training și site-ul web sunt în șase limbi – română, spaniolă, bulgară, slovenă, greacă, astfel încât acestea să fie ușor accesibile persoanelor interesate din cele cinci țări, precum și în limba engleză pentru oricine dorește să folosească resursele.

Unități COL-SUMERS:

 

Pentru a face programul de formare permanent disponibil persoanelor vârstnice, în cadrul organizațiilor din fiecare dintre cele cinci țări, au fost dezvoltate patru unități COL-SUMERS care, pe termen lung, în următorii ani vor acționa ca unități de sprijin pentru a pune la dispoziția publicului toate materialele, pentru a oferi suport specializat și pentru a multiplica impactul programului de formare.

Unitățile COL-SUMERS au fost dezvoltate în:

România – Asociația InfoCons, www.infocons.ro

Slovenia – Asociația consumatorilor sloveni (ZPS), ww.zps.si

Bulgaria – Asociația Națională Bulgară Consumatori Activi, https://aktivnipotrebiteli.bg

Grecia – Institutul pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, https://ied.eu

Spania – Asociația Utilizatorilor Valencia (AVACU), https://www.avacu.es

 

Validarea platformei e-training COL-SUMERS cu utilizatorii de către InfoCons

 

În România, Asociația InfoCons a instruit 40 de persoane vârstnice, bazându-se pe implementarea metodologiei complete de formare, pe baza căreia s-au dezvoltat activitățile de formare experimentală și platforma de e-training.

Principala concluzie a activității de validare a fost că programul este foarte interesant și acoperă bine subiectele de interes pentru persoanele în vârstă, dar există o nevoie clară de mentorat și sprijin constant în timpul instruirii, în special în ceea ce privește abilitățile digitale.

 

Eveniment de diseminare organizat de Asociația InfoCons

 

La sfârșitul proiectului, Asociația InfoCons a organizat un eveniment de diseminare ce a constat într-un workshop de prezentare a conceptului de Consum Colaborativ și a modalităților de utilizare a platformei destinate programului de formare, pentru îmbunătățirea consumului colaborativ sustenabil, la persoanele în vârstă.

InfoCons a invitat membrii Asociației CARP “Omenia” București, în special cei care fac parte din grupurile țintă ale proiectului, în cazul de față, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, să își exprime disponibilitatea de a participa la acest eveniment, în format față în față.

 

InfoCons și partenerii implicați sunt foarte entuziasmați de acest proiect și invită toate persoanele interesate să se alăture, în continuare, demersului propus, accesând materialele disponibile pe pagina proiectului COL-SUMERS.

 

Organizațiile partenere în cadrul proiectului sunt: Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis (Ecopolis) – România, Institutul de Dezvoltare a Antreprenoriatului – Grecia, Institutul Mediteranean pentru Dezvoltare Durabilă (Imedes) – Spania, ZPS – Asociația Consumatorilor Sloveni – Slovenia, Avacu – Consumatori și Users Association Valencia – Spain, InfoCons – Asociație pentru Protecția Consumatorilor – Romania, Bulgarian National Association Active Consumers – Bulgaria

 

 

Pentru mai multe informații, puteți vizita site-ul nostru web la: www.col-sumers.eu

 

 

Aparitii in mass media :

 

Gala Societatii civile.ro :

https://www.galasocietatiicivile.ro/stiri/dezvoltare-economica-si-sociala/col-sumers-platformele-de-consum-colaborativ-i-provocarile-lor-21317.html

Amosnews :

https://www.amosnews.ro/program-de-formare-pentru-imbunatatirea-consumului-colaborativ-sustenabil-la-persoanele-in-varsta-col-sumers/

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal