InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons te informează:
Energie mai sigură pentru maşini mai ecologice
Propunerile privind stimularea utilizării combustibililor alternativi sunt menite să garanteze că şoferii vor avea la dispoziţie mai multe staţii de alimentare.
Dacă numărul celor care ar alege să conducă, în loc de autoturisme diesel sau pe benzină, maşini alimentate electric, cu hidrogen sau cu gaz natural, UE ar fi mai puţin dependentă de importurile de petrol, iar nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră s-ar reduce.
Totuşi, din cauza costului ridicat al autovehiculelor, a unei acceptări insuficiente de către consumatori şi a lipsei staţiilor de reîncărcare şi realimentare, combustibilii alternativi nu sunt încă utilizaţi pe scară largă.
Pentru a înlătura aceste obstacole, Comisia intenţionează să stabilească o serie de obiective obligatorii şi standarde comune. Principalele propunerise referă la:
- energie electrică – un număr minim de puncte de reîncărcare în fiecare ţară şi o priză comună, astfel încât reîncărcarea să se poată face oriunde în UE
- hidrogen – standarde comune privind furtunurile pentru combustibil şi alte componente la staţii de realimentare din 14 ţări ale UE
- gaz natural lichefiat – staţii de realimentare pentru camioane la fiecare 400 de km pe şoselele care fac parte din reţeaua centrală transeuropeană de transport; staţii de realimentare pentru nave în toate cele 139 de porturi maritime şi fluviale care fac parte din reţea
- gaz natural comprimat – până în 2020, puncte de realimentare accesibile publicului, cu standarde comune, la intervale de maxim 150 km.
Ţările UE vor putea să implementeze aceste modificări adaptându-şi legislaţiile şi sistemul fiscal, astfel încât să încurajeze investiţiile private. Pentru sprijinirea acestor modificări, există deja fonduri UE disponibile.
Propunerile nu se referă la alţi combustibili alternativi care fie utilizează infrastructura existentă (biocombustibili şi combustibili sintentici), fie au deja infrastructura de bază stabilită (gazul petrolier lichefiat).
Realizarea unei reţele moderne
Aproximativ 84% din petrolul pe care îl utilizează mijloacele de transport este importat (circa 1 miliard de euro/zi în 2011). Majoritatea acestuia provine din regiuni instabile ale lumii, deci dintr-o sursă nesigură.
Trecerea la combustibili curaţi este modalitatea clară prin care economia Europei poate deveni mai independentă din punct de vedere energetic.
Această abordare corespunde foii de parcurs referitoare la transport a Comisiei Europene. Aceasta stabileşte obiective vizând creşterea mobilităţii şi continuarea integrării reţelelor de transport ale UE până în 2050, odată cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Mai multe informaţii despre transport
Sursa: Comisia Europeana / Ştiri / Transport și călătorii / 24/01/2013
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.