Începând din 1 iulie 2009, conducătorii auto implicați într-un accident rutier pot utiliza formularul de Constatare amiabilă de acccident în relația cu societățile din domeniul asigurărilor, fără a mai fi necesară întocmirea de documente de constatare de către poliție.
Atenție: Puteți folosi acest formular doar în situația în care accidentul rutier s-a întâmplat pe teritoriul României, între două vehicule, iar în urma acestuia au rezultat numai pagube materiale (!!! deci nu și vătămări corporale/decese)
Prin utilizarea constatării amiabile se simplifică circuitul administrativ specific obţinerii despăgubirii în temeiul unei asigurări (Casco și/sau RCA), întrucât societatea de asigurare avizată în baza acestuia este obligată:
– să îndeplinească formalităţile de deschidere a dosarului de daună
– să efectueze constatarea pagubelor
– să elibereze documentul de introducere în reparaţie a vehiculului.
În acest fel, persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru daunele materiale produse în urma accidentului se adresează direct societății de asigurare, economisind astfel timpul pe care l-ar fi alocat pentru drumul la poliție, de unde ar fi trebuit să obțină procesul verbal, dar și autorizația de reparație a vehiculului.
Utilizarea acestui formular nu este o obligație, ci este o alternativă la procedura care prevede deplasarea la unitatea teritorială de poliție pentru încheierea unui proces verbal. Această procedură de constatare amiabilă se aplică cu succes de foarte mult timp în majoritatea statelor europene.
Prin urmare, cei doi conducători auto implicați într-un accident au dreptul să aleagă: fie folosesc formularul de constatare amiabilă, fie se adresează poliției. În cazul în care şoferii implicaţi în accidentul rutier nu ajung la o înţelegere, se pot adresa poliţiei, ca şi până acum.
Legislație în vigoare privind constatarea amiabilă de accident
– Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare;
– OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 79);
– Ordinul CSA nr.21/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind utilizarea formularului Constatare amiabilă de accident (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 876 din 24/12/2008).
În ce constă procedura de constatare amiabilă de accident?
Formularul Constatare amiabilă de accident poate fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului: pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri.
El poate fi utilizat în relația cu societățile de asigurare numai dacă este completat și semnat de către ambii conducători de vehicule implicați în accident. În situația în care unul dintre vehicule este staționat/parcat, formularul poate fi completat și de către proprietarul/utilizatorul acestuia.
Completarea şi semnarea formularului nu reprezintă o recunoaștere a responsabilității în producerea evenimentului, ci un cumul de elemente și fapte care vor ajuta în soluționarea dosarelor de daună. Partea de responsabilitate ce revine fiecărui conducător auto va fi stabilită de către asigurători, în funcție de informațiile completate în formular de către ambii conducători auto, precum și în baza oricăror alte mijloace de probă existente la dosar.
Atenție: Conducătorii celor două vehicule implicate în accident completează împreună un singur formular de constatare amiabilă de accident. Formularul are două pagini autocopiative, câte una pentru fiecare dintre cei doi conducători (ambele pagini au aceeaşi valoare juridică).
După completarea corectă a tuturor datelor solicitate în formular (circumstanțele producerii evenimentului, datele personale de identificare, datele vehiculelor implicate etc) şi semnarea acestuia, proprietarul vehiculului care se consideră îndreptățit să solicite despăgubiri în baza asigurării RCA se adresează societății de asigurare care a eliberat asigurarea RCA pentru celălalt vehicul implicat în accident. Dacă vehiculul care a produs accidentul este asigurat CASCO, proprietarul acestuia poate utiliza același formular de Constatare amiabilă de accident în relația cu asigurătorul său de CASCO.
În toate cazurile, proprietarii ambelor vehicule implicate în accident trebuie să își înștiințeze și proprii asigurători de RCA cu privire la accidentul produs.
Dosarele de daună RCA deschise în baza formularului se soluţionează conform legislației în vigoare. Indiferent de modul de protocolare a accidentului (fie prin proces verbal al poliției, fie prin formularul de constatare amiabilă), societatea de asigurare are dreptul să facă propriile investigații cu privire la accident, dacă suspectează că ar fi ceva în neregulă.
De unde se ridică formularul de constatare amiabilă de accident?
Formularul Constatarea amiabilă de accident este tipărit și distribuit de societăţile de asigurare autorizate să încheie asigurări pentru vehicule, conform modelului prevăzut în anexele la normele puse în aplicare prin Ordinului CSA nr.21/2008.
Sursa : www.csa-isc.ro