Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 6 (dosar nr. 14/ 2014) din 16 februarie 2015, a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului în data de 27 noiembrie 2014, prin care a fost sesizată problema de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a Legii nr. 455/ 2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesară legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/ 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, modificată şi completată.

Avocatul Poporului a apreciat că semnătura electronică a agentului constatator, în speţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., este de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenţie încheiat pentru constatarea contravenţiilor la Ordonanţa Guvernului nr. 15/ 2002, modificată şi completată, pentru argumentele reţinute pe larg în sesizarea formulată.

Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federatiei Asociațiilor de Consumatori.

Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal