Domnul Sorin Mierlea – Presedinte InfoCons -InfoCons participa astazi, 27 aprilie 2015 la evenimentul organizat de Biblioteca Delta si InfoCons- InfoCons sub egida Campaniei Nationale “o9atitudine pentru Cultura!`.
Inca de la inființare in 2010, Biblioteca Delta a creat momente de bucurie pentru cei care au nevoie de carți, pentru cei care prețuiesc cunoașterea, pentru cei care ințeleg sa investeasca in viitorul care ne este deopotriva garanție și misiune fața de copiii noștri.
Cartile adunate in cadrul acestui eveniment vor pleca de aceasta data spre Italia, Spania, Basarabia și oriunde așteapta un suflet de copil român.
InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.
Fii INFORMAT! IA ATITUDINE – 0219615