Reprezentanții InfoCons participă astăzi, 17 Mai 2016, la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înființarea Muzeului Satului `Dimitrie Gusti`, unul dintre cele mai vechi muzee etnografice în aer liber din România și din lume.
Acum 80 de ani, în ziua de 17 mai, era inaugurat la Șosea, Muzeul Satului Românesc, în prezența conducătorilor ţării si a celor mai importante personalităţi ale vremii. Satul era adus la București după mai bine de 10 ani de cercetări aprofundate în peste 600 de localități din România interbelică.
Inițiativa vizionară a lui Dimitrie Gusti de a aduce `veșnicia satului românesc` la București va fi omagiată în cadrul manifestărilor dedicate Aniversării Muzeului, desfășurate sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în perioada 16 – 22 mai 2016.
Cu aceasta ocazie, InfoCons transmite Muzeului Satului cele mai sincere felicitări pentru activitatea deosebită pe care o desfașoară și mult succes pentru continuarea acesteia la cele mai înalte standarde!
InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*