Protectia Consumatorilor. Ghid legislativ

Prezenta lucrare se doreşte a fi un material informativ practic şi util atât consumatorilor, practicienilor domeniului, cât şi operatorilor economici – producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii – ajutând la aprofundarea răspunderilor, obligaţiilor, conduitei şi procedurilor necesare desfăşurării unei activităţi comerciale civilizate în conformitate cu legea şi în deplin respect faţă de consumatori, însumând actele normative cu caracter general care reglementează activitatea din perspectiva protecţiei consumatorilor, dar şi actele normative pentru produse alimentare, produse nealimentare şi prestări servicii.

Protectia Consumatorilor. Ghid Legislativ

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal