termenul care definește o situaţie în care compania de asigurări nu datorează indemnizația de asigurare, deşi s-a produs riscul asigurat. De exemplu, la unele polițe de asigurare în caz de deces există o clauză prin care compania de asigurări nu plătește despăgubirea dacă decesul a survenit din cauza unei boli despre a cărei existenţă asiguratul nu a informat compania de asigurări la data încheierii poliței.

";

Sorin Mierlea, Presedintele InfoCons impreuna cu reprezentantul CNA, div. Pretor Serban, cu ocazia decernarii Diplomei de Excelenta ca sustinator al miscarii de Protectia Consumatorilor din Romania

Diploma de Excelenta

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal