Anual, în ziua de 11 Iulie, este marcată Ziua internațională a Populației Pământului. Marcarea acestei zile a avut loc prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, data celebrând atingerea numarului de cinci miliarde de locuitori la 11 Iulie 1987.
Tema din acest an este, conform UNFPA, Investiția în adoleșcente (Investing in teenage girls).
InfoCons (www.infocons.ro), Asociație pentru Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*