Dacă sunteţi cetăţean european şi intenţionaţi să vă stabiliţi în altă ţară din UE, fiţi pregătit să faceţi faţă diferenţelor existente la nivelul sistemelor de securitate socială, inclusiv în materie de asigurare medicală.
Paşii concreţi pe care trebuie să îi urmaţi depind de situaţia dumneavoastră personală, de durata şederii şi de condiţiile în care beneficiaţi de asigurarea medicală actuală. Asiguraţi-vă că aveţi toate informaţiile relevante înainte de a pleca în străinătate.
În UE, stabilirea țării în care aveți drepturi de securitate socială, inclusiv dreptul la asigurare medicală, depinde de statutul economic și de locul dumneavoastră de reședință, nu de naționalitate. Aflați care este țara în al cărei sistem ar trebui să fiți asigurat.
Dacă nu știți exact ce drepturi vă revin și doriți să aflați înainte de a beneficia de asistență medicală, apelați la un punct național de contact. Există cel puțin câte unul în fiecare țară din UE. Acestea vă pot oferi informații privind dreptul la rambursare și eventualele plafoane aplicabile.
Sursă: Europa.eu