Minorii de la 3 până la 15 ani pot apărea în reclame la produse alimentare, dar pasiv

Conform Deciziei CNA nr. 63 din data de 14.02.2017 publicată în Monitorul Oficial în data de 24.02.2017, printre alte modificări aduse Codului de reglementare a conținutului audovizual, a fost inserată o nouă literă la articolul 117, după litera a) respectiv a1), cu următorul cuprins: ‘a1) să nu încurajeze consumul de alimente prin folosirea în publicitate a minorilor cu vârsta între 3 şi 15 ani;’.

SECŢIUNEA a 6-a – Publicitate la alimente

ART. 117 Publicitatea la produsele alimentare trebuie să respecte următoarele condiţii:

a) să nu încurajeze consumul excesiv de alimente;

a1) să nu încurajeze consumul de alimente prin folosirea în publicitate a minorilor cu vârsta între 3 şi 15 ani;

b) să nu sugereze renunţarea la consumul de fructe, legume sau de alimente naturale;

c) să respecte dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, precum şi dispoziţiile legislaţiei naţionale în vigoare referitoare la aceste produse.

Această dispoziție va intra în vigoare în 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv în data de 24.08.2017

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal