Peste tot în UE, vânzătorii trebuie să indice clar prețurile pentru a le permite consumatorilor să compare produsele similare și să aleagă în cunoștință de cauză – indiferent de modul în care sunt ambalate produsele și de numărul de unități conținute într-un pachet.

Companiile sunt obligate prin lege să comunice prețul exact, atunci când își comercializează sau promovează produsele.

Informații complete privind prețul

Prețul indicat într-o ofertă trebuie să includă toate taxele și cheltuielile de expediere. Dacă se prevăd și costuri suplimentare care nu pot fi calculate în avans, trebuie să vi se comunice din start acest lucru.

Când un produs este promovat ca fiind `gratuit’, nu puteți fi obligat să plătiți altceva în afară de costurile pe care le suportați:

  • pentru a răspunde la anunțul publicitar
  • pentru a ridica produsul dintr-un punct de livrare sau pentru a-l primi la adresa pe care o indicați.

Facilitarea comparării – prețul unitar

Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a compara prețurile, nu numai la nivel de marcă, ci și la nivel cantitativ – pentru a vedea, de exemplu, dacă o cutie mare de cereale este mai avantajoasă decât una mică.

Pentru a vă facilita acest calcul, toate produsele trebuie să menționeze atât prețul de vânzare, cât și prețul unitar – de exemplu, pe kilogram sau pe litru. Această informație trebuie să fie clară, lizibilă și ușor de identificat.

Cerința se aplică și în cazul anunțurilor publicitare care menționează un preț de vânzare.

Excepții

Reglementările privind prețul unitar nu se aplică produselor de mai jos, deoarece indicarea unui preț unitar ar putea crea confuzie sau din cauză că produsele respective au o destinație sau natură specială:

  • produsele vândute la distribuitoare automate
  • produse vândute la licitație
  • opere de artă sau antichități.

Sursa: Europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal