Obeliscul, ieri și azi – o9atitudine pentru cultură

Obeliscul ridicat în anul 1937 de către populație la inițiativa societății Astra și închinat memoriei lui Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii răscoalei de la 1784-1785, este situat în fața porții a treia a cetății Alba Carolina. A fost inaugurat pe 14 octombrie 1937 în prezența regelui Carol al II- lea al României și a lui Mihai, voievod de Alba Iulia, pe atunci în vârstă de 16 ani.

Monumentul a fost realizat de către sculptorul Iosif Fekete și arhitectul Octavian Mihălțan. Are o înălțime de 22,5 m iar în interiorul soclului se află o celulă simbolică cu inscripția: Smerită Închinare lui Horea, Cloșca și Crișan.

Pe partea de est, monumentul este străjuit de o statuie, Victoria înaripată, ce ține în mâini o cunună de lauri. De cealaltă parte a obeliscului la vest, se află un altorelief ce îi înfățișează pe cei trei conducători ai răscoalei aflați în fața țăranilor. Decorul vegetal, sculptat în piatră și care îi înconjoară, schițează harta României Mari.

Citește și:

Piața Universității, ieri și azi

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal