În data de 30.10.2018 Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat apariția virusului pestei porcine africane la un porc, dintr-o gospodărie din comuna Secu, satul Comănicea, județul Dolj.
România, printre beneficiarele unei finanțări de 124 de milioane de euro
Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor din județul Dolj s-a întrunit în această dimineață, pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli.
Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației.
În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului.
Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane
Până la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploatații de tip comercial, de pe raza județului.
ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat la medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale.
Cum ne asiguram si….de ce? – SuperConsumatorul
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.
Sursa: ANSVSA
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!