DiscoverEU oferă unui număr suplimentar de 14 500 de tineri șansa de a explora Europa

Peste 14 500 de tineri cu vârsta de 18 ani au fost selectați în urma a aproape 80 000 de cereri pentru a primi un permis de călătorie DiscoverEU. Participanții vor avea posibilitatea de a călători între 15 aprilie și 31 octombrie 2019 pe o perioadă de până la 30 de zile.

Citește și:

Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, ieri și azi – o9atitudine pentru cultură

Cea de-a doua rundă a inițiativei Comisiei Europene DiscoverEU a atras cereri de la aproape 80 000 de tineri din toate statele membre ale UE pe parcursul unei perioade de două săptămâni care s-a încheiat la 11 decembrie 2018. 14 536 de tineri europeni au fost selectați pe baza criteriilor de atribuire și ținând seama de cota stabilită pentru fiecare stat membru al UE.

Câștigătorii celei de-a doua runde vor fi contactați acum, astfel încât să își poată rezerva călătoriile. Ei vor avea posibilitatea de a călători, singuri sau în grupuri de maximum cinci persoane, între 15 aprilie și 31 octombrie 2019 pe o perioadă de până la 30 de zile. Majoritatea acestora vor călători cu trenul, utilizând moduri de transport alternative în cazuri excepționale.

Citește și:

Știați că : Peștele și produsele din pește

Împreună cu permisul de călătorie, tinerii vor primi orientări înainte de plecare și vor putea intra în contact între ei pe platformele sociale. Ei vor fi, de asemenea, informați cu privire la posibilitățile speciale de care dispun, de exemplu, reduceri de prețuri la biletele de intrare pentru muzee și obiective culturale, precum și participarea la activități de învățare sau la evenimente de bun venit organizate de localnici în orașele pe care le vor vizita.

Context

DiscoverEU este o experiență de călătorie informală destinată tinerilor în mod individual sau în grupuri mici, inclusiv celor care provin din medii defavorizate, care este accesibilă și simplă. Ea oferă tinerilor de 18 ani șansa de a afla mai multe despre patrimoniul cultural și diversitatea culturală a Europei, de a se conecta cu alți tineri și de explora identitatea europeană. Inițiativa a fost lansată în iunie 2018, în urma unei propuneri a Parlamentului European privind o acțiune pregătitoare cu un buget de 12 milioane EUR în 2018. Prima rundă de cereri a oferit unui număr de aproximativ 15 000 de tineri posibilitatea de a călători în Europa. Pentru 2019, Parlamentul European a aprobat suma de 16 milioane EUR pentru DiscoverEU. Comisia intenționează să lanseze următoarea rundă de cereri în vara anului 2019. Datele exacte și informații suplimentare vor fi anunțate în timp util pe Portalul european pentru tineret.

Citește și:

Știți care sunt produsele cele mai risipite la nivel global ?!

În mai 2018, Comisia a propus 700 de milioane EUR pentru DiscoverEU ca parte din viitorul program Erasmus+ în cadrul viitorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027. În cazul în care Parlamentul European și Consiliul aprobă această sumă, un număr suplimentar de 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 ani ar avea posibilitatea de a călători în cursul acelor șapte ani.

Comisia lucrează la dezvoltarea DiscoverEU într-o experiență de învățare și mai valoroasă și mai inclusivă pentru tinerii europeni. În acest scop, Comisia vizează să sporească impactul acțiunii și să îl îmbunătățească în continuare pe baza interesului manifestat de tinerii călători și a feedback-ului primit atât de la călători, cât și de la principalele părți interesate.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal