Solicităm adoptarea unei reglementări urgent, care să interzică folosirea acizilor trans din alimente cel mai târziu începând cu data de 01.01.2020.
Solicităm partidelor politice să își facă publică poziția față de solicitarea noastră, având în vedere impactul major pe care această problemă îl are asupra sănătății populației.
Solicităm autorităților o situație la zi a tipurilor de produse și a cantităților de substanțe ce se regăsesc în Directivă ce s-au aflat pe piață în ultimii ani și până în prezent, în procente.
Toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi obligate să limiteze cantitatea de acizi grași trans nesaturați din alimente, potrivit unui regulament adoptat recent de Comisia Europeană. Acizii trans sunt cele mai nocive grăsimi din alimente, considerate responsabile pentru declanșarea unor afecțiuni (boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, diabet, cancer, Alzheimer) ce provoacă anual 50.000 de decese în Europa.
Produsele alimentare care nu sunt conforme nu vor mai putea fi introduse pe piață după data de 1 aprilie 2021.
Măsura luată de Comisia Europeană vizează alimentele bogate în grăsimi procesate, precum:
– Margarina;
– Mezelurile;
– Produsele de tip fast food;
– Produsele de patiserie;
– Prăjiturile;
– Biscuiții;
– Popcornul pentru microunde;
– Chipsurile;
– Mâncarea semi-preparată;
– Supele la plic;
– Maioneza;
– Cremele tartinabile;
– Diverse tipuri de sosuri sau cerealele preambalate.
Regulamentul CE devine obligatoriu în toate statele membre la finalul acestei luni. Produsele alimentare care nu sunt conforme mai pot fi comercializate până cel târziu la data de 1 aprilie 2021. După această dată, introducerea lor pe piață va fi interzisă.
“În condițiile în care România a ajuns pe primele locuri în cadrul Uniunii Europene la cele mai multe boli tip: cancer, obezitate infantilă este momentul să ne solidarizăm și să înțelegem că viitorul nostru și viitorul copiilor nu poate exista decât dacă avem sănătate. Sănătatea înseamnă cum trăim, ce facem, ce aer respirăm, dar mai ales ce mâncăm. În condițiile acestui semnal de alarma al Comisiei Europene sper să ne trezim cu toții și producătorii să fie mai responsabili iar autoritățile publice ale statului să își ducă la împlinire menirea pe care o au în slujba cetățeanului.`
Sorin Mierlea – Președinte InfoCons
Federatia Asociatiilor de Consumatori (F.A.C.), este persoana juridica de drept privat, reprezentativa, care sustine si protejeaza drepturile si interesele organizaţiilor neguvernamentale care activeaza in domeniul protectiei consumatorilor si care au ca scop apararea drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor, in general, la care au afiliat principalele organizatii de profil active de pe teritoriul Romaniei.
Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare acționează pentru protecția drepturilor consumatorilor utilizatori de servicii financiare. Asociația este solidară cu acțiunile altor asociații de protecția consumatorilor, din alte domenii de activitate.
Asociaţia Pro Consumatori este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată încă din anul 1990, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu agenţii economici şi instituţiile statului.