Aditiv alimentar sintetic, cu rol de îndulcitor şi potenţiator de aromă. Este de circa 200 de ori mai dulce decât zahărul, comparând cantităţi egale din cele două substanţe. Nu conţine calorii şi nu este cariogen. Nu este utilizat în produse ce vor fi tratate termic, care nu sunt suficient de acide sau care trebuie să aibă o perioadă de valabilitate mare. Prin ingestie, dar şi ca urmare a depozitării alimentelor la temperaturi de peste 300C, el se descompune în constituenţii săi, adică acid aspartic, fenilalanină şi metanol. Acidul aspartic este un aminoacid neesenţial (corpul îl produce în cantităţile ce-i sunt necesare, fără a avea nevoie de surse din exterior), cu rol de neurotransmiţător. Acidul aspartic ingerat suplimentar pătrunde în circulaţia sangvină şi apoi ajunge la creier, unde bariera sangvină cerebrală încearcă să oprească pătrunderea toxinelor şi a neurotransmiţătorilor în exces. Această barieră naturală nu este suficient dezvoltată la copii, iar la adulţi poate să fie parţial deteriorată sau să nu facă faţă. Acidul aspartic în exces devine astfel o aşa-numită excitotoxină, care suprastimulează neuronii, până la epuizare şi distrugere. In băuturi aromate alcoolice şi nealcoolice(bere cu sau fără alcool, cidru, rachiuri, răcoritoare pe bază de apă, fructe sau lapte) se adaugă o cantitate de 600 mg/l. în sosuri, muştar, salate din legume sau paste făinoase cu sau fără carne şi cu diverse sosuri („Feinkostsalat”), cât şi în conserve din fructe şi legume, în conserve de peşte, crustacee şi moluşte se adaugă o cantitate de 350mg/kg sau 350mg/l. Snacksurile pot conţine 500mg/kg, iar cantităţi cuprinse între 800-2000 mg/kg se pot regăsi în deserturi pe bază de apă, lapte, grăsimi, fructe, ouă sau cereale, în gheaţa alimentară, în alimentele fără adaos de zahăr cum sunt: produse de cofetărie pe bază de cacao, fructe uscate sau amidon, în paste tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsimi, în dropsurile şi pastilele aromate pentru împrospătarea respiraţiei, în cerealele pentru micul dejun, în unele produse fine de panificaţie, cât şi în toate produsele dietetice pentru slăbit sau destinate diabeticilor. în guma de mestecat se adaugă până la 5500 mg/kg. în raport de cantităţile utilizate în alimente, doza zilnică poate fi foarte uşor de depăşit, mai ales de către copii.
Cantitate max zilnica permisa/corp: 40mg/kg
Descriere cantitate max zilnica permisa: Doză maximă admisă de 40mg/kg corp.
Doza de încorporare în alimente: 350-5000 mg/kg
Descriere doza de încorporare în alimente: Doza de incorporare in alimente variaza intre 350mg/kg si 5000mg/kg.
Efecte secundare: DA
Descriere efecte secundare: Pe seama consumului îndelungat de aspartam sunt puse simptome precum migrenele, ameţelile, slăbirea memoriei, dificultăţile de concentrare şi menţinere a atenţiei, oboseala cronică, problemele oculare, scăderea acuităţii senzoriale (miros, gust, pipăit, sensibilitate la durere).
Contraindicatii:DA
Descriere contraindicatii: Acidul aspartic în exces devine astfel o aşa-numită excitotoxină, care suprastimulează neuronii, până la epuizare şi distrugere. De asemeni, boli precum scleroza multiplă, epilepsia, tumorile cerebrale, boala Alzheimer, boala Parkinson, diabetul sau tulburările neuroendocrine se pot declanşa sau agrava ca urmare a consumului de aspartam. Metanolul se descompune în acid formic şi formaldehidă, ambele fiind substanţe cu grad ridicat de toxicitate, iar formaldehida fiind cert cancerigenă, mutagenă şi teratogenă. Fenilalanina este un alt component al aspartamului care produce celor suferinzi de fenilcetonurie simptome grave, motiv pentru care a devenit obligatorie inscripţionarea pe produsele ce conţin aspartam, a faptului că reprezintă o „sursă de fenilalanină”.
Utilizabil pentru copii: NU
Descriere utilizare copii: Acest aditiv nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici.
E951
« Înapoi la index