Activitatea pompierilor din ultimele 24 de ore – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Activitatea pompierilor din ultimele 24 de ore – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

 

În cursul zilei de ieri, 29 octombrie, pompierii salvatori au intervenit pentru gestionarea celor 1.563 de situații de urgență înregistrate la nivel național. Cele mai multe misiuni au fost desfășurate în zona București–Ilfov, urmată de județele Cluj, Galați, Mureș și Timiș.

 

În acest interval, echipajele SMURD au intervenit în 1.322 de situații, dintre care 1.316 misiuni au fost pentru acordarea primului ajutor și 6 pentru descarcerare. Ca urmare a acestor intervenții, 1.323 de persoane au primit asistență medicală.

Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea a 66 de incendii izbucnite în diferite zone ale țării, reușind să prevină extinderea flăcărilor și să limiteze pagubele materiale.

De asemenea, colegii noștri au desfășurat 175 de misiuni în sprijinul comunităților, care au inclus salvarea persoanelor din medii ostile vieții, gestionarea incidentelor CBRN, precum și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor.

Datorită răspunsului rapid și eficient al pompierilor, 12 persoane au fost salvate în cursul zilei de ieri.

❗ Pentru a reduce riscul de incendii în locuințe, îndemnăm cetățenii să manifeste o atenție sporită în această perioadă.

Adoptarea unui comportament preventiv și cunoașterea regulilor de bază în situații de urgență pot face diferența. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi respectați următoarele recomandări:

– Nu utilizați instalații electrice, instalații de gaze sau sisteme de încălzire improvizate;

– Nu lăsați nesupravegheate lumânări aprinse sau aragazul în funcțiune.

– Nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan.

– Verificați și curățați periodic coșurile și burlanele de evacuare a fumului.

Aceste măsuri simple pot salva vieți și bunuri. Informați-vă, fiți prudenți și acționați responsabil!

În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 15 mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase.

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

 

Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și