InfoCons te informează : Amenzi în valoare de peste 5,3 milioane de lei ! Ce au descoperit inspectorii ANPC în urma acțiunilor de control la nivel național !

InfoCons te informează : Amenzi în valoare de peste 5,3 milioane de lei ! Ce au descoperit inspectorii ANPC în urma acțiunilor de control la nivel național !

În perioada 19–23 octombrie 2026 , Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat peste 1.800 de operatori economici, la nivelul întregii țări. Acțiunile au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii.

Rezultatele controalelor

În urma controalelor, au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

  • 1.153 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 5,3 milioane de lei
  • 797 de avertismente
  • valoarea totală a produselor verificate a depășit 2,6 milioane de lei
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 165.000 de lei
  • oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 650.000 de lei
  • oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 13 operatori economici.

Principalele abateri constatate :

  • produse alimentare (carne și produse lactate) cu data-limită de consum depășită;
  • produse nealimentare (vopsele, cosmetice și detergenți) cu termenul de valabilitate expirat;
  • deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română a informațiilor privind utilizarea corectă și în siguranță a detergenților;
  • produse (prăjituri) cu depuneri de mucegai;
  • nerespectarea condițiilor și a temperaturilor de depozitare pentru carne și sosuri;
  • prezența acumulărilor consistente de gheață în ambalajele produselor congelate;
  • întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar, evidențiată prin acumulări grosiere de impurități și exfolieri ale tavanului;
  • utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, resturi alimentare și depuneri grosiere de arsură;
  • produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare, necesare unei informări corecte, complete și precise;
  • produse de origine vegetală depreciate calitativ, prezentând depuneri de mucegai, urme de lovire și strivire;
  • deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română a informațiilor existente pe eticheta produselor oferite spre comercializare;
  • aparate de fitness cu grad ridicat de uzură (degradări, rugină și părți componente lipsă);
  • săli de fitness cu întreținere necorespunzătoare (degradări, porțiuni lipsă din pardoseală și prezența insectelor);
  • recipienți sub presiune cu grad avansat de coroziune (butelii). 

 

Sursa : Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – ANPC

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și